Data publicării:
Cutremur Jakarta, Indonezia. Clădirile s-au zguduit timp de un minut
Un cutremur puternic, cu magnitudinea 6,4, a zguduit marţi Jakarta.
UPDATE: Cel puţin 8 persoane au fost rănite şi peste o sută de case au fost avariate de cutremurul de 6,4 grade care s-a produs marţi în Indonezia, cele mai mare pagube fiind semnalate în insula Java, cea mai populată din arhipelagul indonezian, relatează EFE.
Răniţii, dintre care şase în stare gravă, sunt elevi asupra cărora s-a prăbuşit un acoperiş în Cianjur, din provincia Java de Vest (Java Barat), potrivit unui raport preliminar al Agenţiei naţionale de gestionare a dezastrelor.
De asemenea, sute de locuinţe au fost afectate de cutremur, informează directorul agenţiei, Sutopo Purwo Nugroho.
-----
Numeroase clădiri de birouri din capitala Indoneziei au fost evacuate, fără a exista deocamdată vreo ameninţare de tsunami, a indicat o agenţie guvernamentală, citată de AFP.
Seismul a avut loc la o adâncime de 10 kilometri şi a avut epicentrul la 81 kilometri sud-vest de provincia Banten, în largul coastei insulei Java, a precizat Agenţia indoneziană de geofizică (BMKG).
Clădirile s-au zguduit timp de un minut
Potrivit DPA, cutremurul s-a produs la ora locală 01:34 pm (06:34 GMT), iar clădirile înalte din capitala Indoneziei s-au zguduit timp de peste un minut.
Nu s-au înregistrat vicitme până în acest moment, dar pot apărea pagube minore la infrastructură și clădiri, în zonele din apropierea epicentrului, potrivit site-ului earthquake-report.com.
230.000 de persoane, ucise de un tsunami în 2004
La sfârșitul lunii octombrie a anului 2017, două cutremure cu magnitudinea de 6,3 şi 5,7 grade s-au produs în interval de câteva minute în insulele Moluce, din estul Indoneziei.
În 2004, un puternic seism produs în nordul insulei Sumatra a provocat un tsunami soldat cu moartea a 230.000 de persoane în mai multe naţiuni insulare din Oceanul Indian, dintre care majoritatea în Indonezia.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News