Cutremur în Sănătate și Agricultură. Viorica Dăncilă, indignată: Semnal brutal
Viorica Dăncilă s-a arătat indignată de deciziile pe care le iau noii miniștri din Guvernul Orban.
În cadrul unei declarații de presă, Viorica Dăncilă s-a arătat indignată de deciziile pe care le iau miniștri din Guvernul Orban. Tăierile și disponibilizările din sistemul medical, dar și desiințarea Casei de Comerț Unirea sunt doar câteva dintre aspectele semnalate.
”Noul ministru al Sănătății îi amenință pe angajații din sistemul medical cu tăierea salariilor, iar pe pacienți cu tăierea programelor de sănătate. Medicii și cadrele medicale primesc astfel un semnal brutal că e cazul să își caute un alt loc de muncă, iar pacienții stau cu frica lipsei tratamentului de care au nevoie.
Decizii și la Ministerul Agriculturii
Noul ministru al Agriculturii nu vrea magazine cu produse românești și anunță desființarea Casei de Comerț Unirea, creată în perioada guvernării PSD. Noii guvernanți nu țin nici cu statul român, nici cu statul românesc. Acest Guvern blochează producătorii autohtoni pentru ca în România să crească importurile și marile lanțuri comerciale să domine piața”, a precizat Viorica Dăncilă într-o declarație de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News