Cutremur în Japonia. ALERTĂ emisă de autorități
Un cutremur cu magnitudinea de 5,6 s-a produs, în noaptea de duminică spre luni, în Japonia, provocând rănirea a cinci persoane şi pagube materiale. Autorităţile au emis o alertă în privinţa riscului de producere a unor replici ale seismului, informează AFP.
Seismul, care s-a produs în vestul insulei Honshu, la 96 kilometri nord faţă de Hiroshima la ora locală 01.32, a fost evaluat la 5,6 grade pe scara Richter de Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS) şi la 6,1 de Agenţia meteorologică japoneză (JMA).
Agenţia niponă a cerut populaţiei să rămână vigilentă. 'Vrem ca zonele care au fost afectate de acest seism puternic să rămână în alertă în timpul săptămânii care vine, întrucât câteva replici ar putea să apară şi să aibă o intensitate de un nivel de 'cinci plus pe scala seismică japoneză, a declarat Toshiyuki Matsumori, unul dintre coordonatorii JMA, într-o conferinţă de presă.
Scala seismică japoneză este utilizată pentru a evalua efectele la suprafaţă generate de un cutremur de pământ. Nivelul 'cinci plus' ocupă locul al patrulea în topul celor mai ridicate trepte ale acestui sistem de evaluare. La un seism cu intensitatea 'cinci plus', oamenilor le este dificil să meargă fără să se ţină de ceva, iar astfel de seisme pot să doboare diverse obiecte din locuinţe - precum televizoare - şi să distrugă drumuri şi imobile. Replici puternice ar putea să se producă în următoarele două sau trei zile, a precizat Toshiyuki Matsumori, iar mai multe cutremure importante au fost deja resimţite în regiunea afectată de seismul iniţial.
Răniți
Cinci persoane au fost rănite de acest cutremur de pământ, inclusiv un adolescent de 17 ani care şi-a fracturat un picior după ce a căzut din pat. Nicio rană care să pună în pericol vieţile rezidenţilor nu a fost raportată. Aproximativ 100 de locuinţe nu mai au acces la apă curentă în oraşul Oda, iar serviciile de urgenţe au fost trimise la faţa locului pentru a instala sisteme de aprovizionare temporară cu apă. Mai multe clădiri şi drumuri au fost de asemenea avariate.
[citeste si]
În schimb, nicio problemă nu a fost semnalată în zona centralei nucleare din Shimane, oprită în prezent pentru realizarea unor operaţiuni de mentenanţă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News