Data publicării:
Cutremur în Buzău, anunțul INFP din această dimineață
Un cutremur s-a produs marți dimineață în județul Buzău.
Un cutremur cu magnitudinea de 4,2 grade pe scara Richter s-a produs, marţi dimineaţa, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, la ora locală 01:45, potrivit datelor Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Cutremurul a avut loc la adâncimea de 131,5 kilometri, în apropierea următoarelor oraşe: 52 kilometri nord-vest de Buzău, 60 km est de Braşov, 61 km sud-est de Sfântu-Gheorghe, 63 km nord-est de Ploieşti, 70 km vest de Focşani, 91 km nord-est de Târgovişte.
De asemenea, la ora 05:34, un cutremur slab, cu magnitudinea 2,7, s-a înregistrat în Dobrogea, judeţul Tulcea, la adâncimea de 1,5 km. Seismul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 35 km sud-est de Brăila, 44 km vest de Tulcea, 50 km sud de Galaţi, 57 km sud-vest de Izmayil, 88 km nord-est de Slobozia şi 98 km nord de Constanţa.
Pe data de 7 iunie, un cutremur de 5,2 pe Richter s-a înregistrat în Banat, judeţul Arad, la adâncimea de 5,6 km şi a avut 13 replici.
Cea mai puternică mişcare tectonică din acest an, cu magnitudinea 5,7 grade, a avut loc în data de 14 februarie 2023, în judeţul Gorj, la o adâncime de 6,3 kilometri.
Citește și: Bubuitură puternică la Buzău. Oamenii, speriați. Prima ipoteză
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News