Data publicării:

Cutremur financiar: Firmele de asigurări din toată lumea, yenul și bursele japoneze sunt în cădere liberă

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Cutremurul și tsunami-ul ce i-a urmat au ras în numai câteva minute 1,3% din PIB-ul Japoniei. Astfel, produsul intern brut va crește anul acesta cu numai 2% în loc de 3,3%, cât era estimat. Banca centrală a promis că va ajuta Japonia. La numai câteva ore de catastrofa naturală, multe fabrici deja își anunțau încetarea activității. Cutremurul financiar se resimte și în afara Japoniei, căci firmele de asigurări sunt în cădere liberă la Bursă.

Deși este devreme pentru evaluarea impactului economic al cutremurului din Japonia, unele calcule ale specialiștilor arată că se va frâna creșterea economică cu 1,3%. „Este evident că firmele de asigurări sunt acum principalii pierzători. În termeni de dezvoltare, reconstrucția ce va urma va fi un motor de creștere, dar pe termen scurt, va exista un impact economic negativ, dar să sperăm că va putea fi ținut sub control”, afirmă un reprezentant al grupului financiar Citi.

În urma seismului, numeroase centrale nucleare, rafinării și fabrici s-au văzut obligate să-și oprească activitatea. De exemplu, gigantul producător de electronice Sony, unul dintre cei mai mari exportatori din Japonia, a închis șase fabrici, conform agenției de știri Kyodo.

Banca centrală japoneză, care și-așa lupta pentru a stimula economia anemică din ultimul timp, susține că va face tot posibilul pentru a asigura stabilitate financiară. Cu toate acestea, yenul și Bursele japoneze sunt în cădere liberă.

Citeşte şi:

CUTREMUR ÎN JAPONIA. Coasta niponă de la Oceanul Pacific, lovită de tsunami. Guvernul anunţă „pagube considerabile“ – VIDEO, FOTO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel