Cutremur de 6,7 grade. Oameni morți
Un cutremur puternic, de 6,7 grade, s-a produs în Japonia. Seismul a fost estimat inițial la magnitudinea de 7 grade pe scara Richter.
În apropierea insulei Hokkaido din arhipelagul nipon s-a produs miercuri la ora 18.08 GMT un cutremur cu magnitudinea estimată iniţial la 7, transmite Reuters. Nu s-a produs un tsunami, dar mai există mai multe victime şi pagube materiale.
Magnitudine 6,7
US Geological Survey (USGS, serviciul de monitorizare geologică din SUA) a localizat epicentrul la circa 112 km sud-est de Sapporo. Agenţia Meteorologică din Japonia a revizuit la 6,7 valoarea magnitudinii anunţată de USGS.
Replică a cutremurului
După 13 minute s-a înregistrat cu câţiva kilometri mai la nord o replică de magnitudine 5,3.
Televiziunea publică japoneză NHK a difuzat imagini aeriene cu o alunecare de teren în care au fost prinse mai multe case dintr-un sat şi a relatat că au fost spitalizaţi cel puţin 10 răniţi. Pompierii au raportat un număr de cinci case prăbuşite. Autorităţile din Hokkaido au informat că un bărbat în vârstă de 82 de ani a căzut pe scări, în clădirea în care locuia, şi a fost găsit fără semne vitale, dar nu au confirmat decesul.
Zone întinse afectate
Agenţia niponă de presă Kyodo relatează că întreruperile alimentării cu energie electrică au afectat zone întinse din Hokkaido, precum şi transmisiunile TV şi serviciile telefonice din Sapporo. Unele trenuri de mare viteză Shinkansen au fost oprite.
Autoritatea de reglementare în domeniul nuclear a anunţat că centrala atomică de la Tomari a pierdut o sursă externă de energie, iar combustibilul nuclear de la două reactoare este răcit cu ajutorul unui sistem de alimentare de urgenţă. La o uzină a companiei Mitsubishi s-a declanşat un incendiu, care potrivit NHK era în mare măsură ţinut sub control.
Guvernul de la Tokyo a format o unitate de legătură la centrul de management al crizelor din cadrul cancelariei premierului Shinzo Abe, care a sosit la birou înainte de ora locală 6 a.m.
Vezi și: Japonia, recunoaştere: Muncitor mort din cauza expunerii la radiaţii
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News