Data publicării:

Custodele Coroanei Române, mesaj la împlinirea a 145 de ani de activitate a Crucii Roşii

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Custodele Coroanei Române, mesaj la împlinirea a 145 de ani de activitate a Crucii Roşii
Custodele Coroanei Române, mesaj la împlinirea a 145 de ani de activitate a Crucii Roşii

Crucea Roşie Română împlineşte 145 de ani de activitate umanitară şi este în continuare alături de oameni, 'urmând constant valorile fondatoare ale organizaţiei', iar spiritul civic, empatia şi bunătatea dau astăzi 'încredere şi speranţă', a subliniat joi Custodele Coroanei Române, Margareta, preşedintele Crucii Roşii Române, la evenimentul aniversar desfăşurat în grădina Palatului Elisabeta.

'Crucea Roşie Română împlineşte 145 de ani de activitate umanitară, urmând constant valorile fondatoare ale organizaţiei. Am fost întotdeauna aproape de cei care au avut nevoie de ajutor şi de speranţă. În vreme de război, foamete, secetă, epidemii sau dezastre naturale. În tot acest timp, Crucea Roşie Română a dovedit cât de puternic poate fi caracterul omului. Voluntarii noştri sunt o sursă de inspiraţie pentru noi toţi, prin curaj, bunătate şi devotament. Anul trecut am luptat cu boala, cu frica de necunoscut şi cu singurătatea.'

'Crucea Roşie este în continuare alături de oameni. Când pandemia a copleşit serviciile de urgenţă, voluntarii noştri s-au adaptat pentru a răspunde unor nevoi urgente şi grave. Sunt recunoscătoare tuturor celor care au oferit, în aproape un secol şi jumătate, energie, pricepere, voinţă şi idee pentru a îndeplini misiunea noastră în ţară, chiar şi în lume. Spiritul civic, empatia, bunătatea voastră dau astăzi încredere şi speranţă. Ele sunt, de asemenea, valori fundamentale ale viitorului planetei noastre', a arătat Custodele Coroanei.

Cu acest prilej, a avut loc ceremonia de decorare a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România cu Medalia Comemorativă 'Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului' conferită de preşedintele Klaus Iohannis. Medalia a fost remisă de către Sergiu Nistor, consilier prezidenţial.

'Preşedintele României răsplăteşte o activitate excepţională: 145 de ani de existenţă a unei entităţi, a unei instituţii fundamentale pentru modernitatea României. Aceşti 145 de ani nu au fost ani uşori, între ei străluceşte exemplul de dăruire pe care l-a adus, în perioada marelui Război, SNCR. Această societate este şi una din acele instituţii care au dat un exemplu Europei că România se alătură valorilor şi bunelor practici europene. Este probabil una din acele instituţii care consacră valorile europene şi universale şi în spaţiul românesc', arată, printre altele, mesajul preşedintelui.

În discursul rostit, directorul general al Crucii Roşii Române, Ioan Silviu Lefter, a evidenţiat rolul important pe care l-a avut CRR, pe parcursul celor 145 de ani de existenţă, timp în care a oferit servicii vitale oamenilor în momentele cele mai dificile.

'În aproape un secol şi jumătate, CRR a adus alinare şi a oferit oamenilor servicii vitale în momentele cele mai dificile. Primul şi al doilea război mondial, în timpul epidemiilor de malarie, holeră, tifos, tuberculoză, în timpul foametei, a inundaţiilor, a cutremurelor, a secetei, a frigului extrem sau a pandemiei. An de an, fiecare generaţie de voluntari s-a adaptat provocărilor şi nevoilor cărora a trebuit să le facă faţă ţara noastră (...) Vrem să-i sărbătorim pe toţi voluntarii şi personalul, care au făcut din CRR ceea ce este astăzi, o organizaţie de încredere, care îşi pune inima şi priceperea în a-i ajuta pe cei aflaţi în nevoie', a arătat, printre altele, vorbitorul.

Prezenţi la eveniment, secretarul de stat în MAI Raed Arafat şi preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, au subliniat, la rândul lor, importanţa parteneriatului 'foarte bun' cu CRR pe perioada pandemiei.

'Crucea Roşie a fost un partener, am lucrat cu ei foarte mult la nivelul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, mai multe proiecte le-am realizat şi cu sprijinul lor, deci a fost un parteneriat pentru viaţă şi asta era cel mai important', a spus Arafat. Gheorghiţă a declarat că, în contextul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, a fost o mobilizare 'extraordinară' a tuturor resurselor de la nivel naţional - autorităţi şi o serie de organizaţii neguvernamentale - iar dintre acestea din urmă Crucea Roşie este 'de departe cea mai importantă ca nivel de acoperire la nivel naţional, mai ales prin efortul de a susţine vaccinarea în mod deosebit, în localităţile rurale'.

În cadrul evenimentului a avut loc festivitatea de premiere a donatorilor CRR. La ceremonie au mai participat preşedintele Senatului, Anca Dragu, voluntari, reprezentanţi ai corpului diplomatic, ai administraţiei prezidenţiale, ai instituţiilor statului şi ai societăţii civile, parteneri şi prieteni ai Crucii Roşii Române. Societatea Naţională de Cruce Roşie din România (SNCRR) sărbătoreşte, pe 4 iulie, 145 de ani de istorie şi activitate umanitară.

În aproape un secol şi jumătate, Crucea Roşie Română a adus alinare şi a oferit oamenilor servicii vitale în momentele cele mai dificile: primul şi al doilea Război Mondial, în timpul epidemiilor de malarie, holeră, tifos şi tuberculoză, în timpul foametei, al inundaţiilor, al cutremurelor, al frigului extrem, al caniculei sau al pandemiei COVID-19. An de an, fiecare generaţie de voluntari s-a adaptat provocărilor şi nevoilor cărora a trebuit să le facă faţă ţara noastră. 6,000 de voluntari, 300 de angajaţi şi 1,500,000 de beneficiari este bilanţul la finalul anului 2020, potrivit unui comunicat al SNCRR.

Crucea Roşie Română este prezentă la nivel naţional, cu reprezentanţe la fiecare nivel teritorial, cu 47 de filiale, 641 de subfiliale şi 463 comisii. 6.000 de voluntari se implică activ în activităţile Crucii Roşii Române.

Semnatarii actului de înfiinţare al Crucii Roşii Române la 4 iulie 1876 au fost Prinţul Dimitrie Ghica, Nicolae Cretzulescu, George Gr. Cantacuzino, Gr. G. Cantacuzino, C.A. Rosetti, Ion Ghica, Dimitrie Sturza si Carol Davila. Nume sonore ale istoriei şi culturii române - Regina Maria, Regina Elena, Regina Ana, George Enescu, Grigoraş Dinicu, Cella Delavrancea - au contribuit cu spiritul lor umanitar la alinarea suferinţelor celor mai vulnerabile persoane. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel