Data publicării:

Custodele Coroanei Române, Margareta, întrevedere cu Regele Iordaniei

Autor: Darius Muresan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Custodele Coroanei Române, Margareta, a fost primită miercuri, la Palatul Regal din Amman, de regele Abdullah al II-lea. 

"Majestatea Sa Margareta şi Alteţa Sa Regală Principele Radu au fost întâmpinaţi de suveranul haşemit la intrarea în palat şi au avut o întâlnire la care au luat parte membri ai Guvernului iordanian, ai Curţii Regale şi ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al României în Regatul Haşemit al Iordaniei, Excelenţa Sa dl Nicolae Comănescu", informează un buletin de presă al Casei Regale.

Totodată, delegaţia de oameni de afaceri români a continuat miercuri seria întâlnirilor bilaterale cu reprezentanţi ai companiilor şi organizaţiilor economice din Iordania. 

Joi, în ultima zi a vizitei în Regatul Haşemit al Iordaniei, Custodele Coroanei şi principele Radu se vor întâlni cu un grup de studenţi din universităţile iordaniene, în prezenţa ministrului Educaţiei. 

"De asemenea, Majestatea Sa Margareta va vizita organizaţia "Duke of Edinburgh International Award" din Iordania, aflată sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele El Hassan", mai precizează sursa citată. 

Cuplul regal român a sosit la Amman duminică, 15 aprilie, în cursul după-amiezii, şi a început a doua zi o vizită cu caracter economic în Regatul Haşemit al Iordaniei. 

Însoțiți de oameni de afaceri

Custodele Coroanei, Margareta, şi principele Radu sunt însoţiţi în vizita din Iordania de oameni de afaceri reprezentând companii private româneşti care doresc să se implice economic în Iordania şi în ţările din regiune. La vizită iau parte membri ai Parlamentului României. 

La Aeroportul Internaţional Regina Alia, cuplul regal român a fost întâmpinat de Alteţa Sa Regală Principesa Muna Al-Hussein, mama suveranului haşemit, şi de ambasadorul României în Iordania, Nicolae Comănescu. 

Luni, 16 aprilie, Custodele Coroanei a deschis Forumul Economic România-Iordania, la care au participat reprezentanţi a 60 de companii româneşti şi a 75 de companii iordaniene, cea mai mare întâlnire economică dintre România şi Regatul Haşemit al Iordaniei organizată în ultimii ani. 

La deschiderea forumului au luat parte Muhannad Shehadeh, ministru de stat pentru Investiţii al Guvernului Iordaniei, şi Mussa Maaytah, ministrul Afacerilor Politice şi Parlamentare al Guvernului Iordaniei. Discursul introductiv al lucrărilor forumului a fost susţinut de ambasadorul României la Amman, Nicolae Comănescu. 

Întrevedere cu președintele Senatului Iordaniei

"În continuarea vizitei, Majestatea Sa Margareta s-a întâlnit cu Excelenţa Sa dl Faisal Al-Fayez, preşedintele Senatului Iordaniei. Majestatea Sa şi Principele Radu au fost întâmpinaţi la intrarea în Senat de către preşedintele şi vicepreşedintele Camerei Superioare a Parlamentului Regatului Haşemit al Iordaniei. La întâlnire au luat parte membri ai Senatului Iordaniei şi ai Senatului României, precum şi ambasadorul României la Amman", informează Casa Regală. 

Marţi, 17 aprilie, lucrările forumului economic au continuat, iar delegaţia oamenilor de afaceri români a vizitat în cursul dimineţii companii private iordaniene şi unităţi industriale. 

În partea a doua a zilei, delegaţia română s-a întâlnit din nou cu membrii Camerelor de Comerţ ale Iordaniei, în prezenţa ASR Principelui Radu. 

Oamenii de afaceri români au avut convorbiri, pe parcursul lucărilor forumului, cu reprezentanţii Camerei de Industrie a Iordaniei, ai Camerei de Comerţ Amman, ai Camerei de Industrie Amman, ai Asociaţiei Economice Europa-Iordania şi ai Asociaţiei Iordaniene de Afaceri. 

Tot marţi, principele Radu s-a întâlnit cu ministrul Industriei şi Comerţului, Yarub Qudah, fiind discutate modalităţile practice de a continua dialogul pe teme de investiţii şi comerţ între cele două ţări şi de a sprijini oamenii de afaceri români în implementarea proiectelor lor economice în Regatul Haşemit al Iordaniei. 

Prima vizită externă în calitate de șef al Casei Regale

Călătoria la Amman, prima vizită externă a Custodelui Coroanei, Margareta, în calitate de şef al Casei Regale a României, reprezintă a patra vizită externă a Familiei Regale a României în anul 2018, după Emiratele Arabe Unite (februarie), Regatul Marocului (martie) şi Republica Turcia (aprilie). 

Familia Regală română a vizitat Iordania în anul 1995 (când regele Mihai şi regina Ana s-au aflat pentru prima oară în această ţară), în anul 1996 (când Custodele Coroanei şi principele Radu şi-au petrecut luna de miere), precum şi în anii 2004, 2010, 2012, 2013, 2014 şi 2017. 

Regele Abdullah al II-lea a vizitat România în anul 2009. În ultimul deceniu, au vizitat de mai multe ori România Alteţele Lor Regale Principesa Muna, mama Suveranului, principele Hassan şi principesa Sarvath, precum şi principesa Rym. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel