'Mâine sărbătorim o sută de ani de la naşterea Regelui Mihai. De-a lungul vieţii mele, farul luminos a tot ceea ce am făcut a fost tatăl meu. Ori de câte ori mă întrebam ce direcţie să iau, nu trebuia decât să mă uit la acel far călăuzitor şi să obţin răspunsul corect. Vă mulţumesc pentru prestigiosul doctorat onorific acordat de universitatea dumneavoastră şi îmi reînnoiesc angajamentul faţă de români că farul călăuzitor al Regelui Mihai, acea lumină a unei Românii principiale şi drepte, nu se va întuneca niciodată', a arătat Custodele Coroanei în discursul său.
Titluri de Doctor Honoris Causa
Ceremonia în cadrul căreia Geneva School of Diplomacy and International Relations a acordat titlurile de Doctor Honoris Causa Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei, şi Alteţei Sale Regale Principelui Radu a avut loc în Holul de Onoare al Castelului Peleş din staţiunea Sinaia.
'Tatăl meu, Regele Mihai, la fel ca toţi predecesorii mei, a prezidat multe evenimente publice în această sală, iar noi continuăm această tradiţie astăzi, dar în circumstanţe foarte diferite. Căci condiţiile României de pe vremea tatălui meu erau sumbre. Atunci ne confruntam fie cu dominaţia nazismului şi fascismului, fie cu dominaţia Uniunii Sovietice a lui Stalin. România anului 2021 se află într-o poziţie incomparabil mai bună. Suntem membru al Uniunii Europene şi al Alianţei Nord-Atlantice, o reţea de organizaţii care susţin stabilitatea noastră astăzi şi ne asigură securitatea şi prosperitatea în viitor', a spus Custodele Coroanei.
În context, Majestatea Sa a subliniat importanţa apartenenţei ţării noastre la cele două organizaţii. 'În NATO, România este deja un exportator, nu doar un consumator de securitate. Şi în Uniunea Europeană, conducerea noastră politică va face tot posibilul pentru a susţine unitatea ţelurilor noastre; oricare ar fi dezacordurile pe care le avem, ştiu că ţara noastră nu va ameninţa niciodată unitatea Uniunii Europene', a afirmat Custodele Coroanei.
Majestatea Sa a menţionat contribuţia Familiei Regale, alături de instituţiile Statului, la promovarea imaginii şi intereselor României la nivel global
'În timpul călătoriilor noastre, al discursurilor şi al multor alte activităţi, dorim să subliniem rădăcinile profund europene ale ţării şi societăţii noastre şi contribuţia noastră durabilă la continentul european. Este o contribuţie multidisciplinară, multi-religioasă şi multi-etnică, care îmbogăţeşte continentul şi care este îmbogăţită de acesta, o contribuţie care nu este încremenită în trecut, ci se bucură, în multe privinţe, de o renaştere astăzi, deoarece milioane de cetăţenii noştri îşi stabilesc reşedinţa în alte ţări, mulţi - sper - doar pentru o perioadă scurtă de timp.'
'Nu cred că efortul Familiei noastre este o întreprindere pur naţionalistă. Sper că ceea ce intenţionăm să facem va evidenţia şi cât de interconectată este aşa-numita Europă de Vest cu aşa-numitul Est. Suntem împreună acum pentru că am fost mereu împreună; doar răsucirile crude ale istoriei ne-au separat temporar.'
'Pe urmă, efortul nostru nu trebuie să fie exclusiv european. La fel cum conducerea politică se străduieşte să facă în mod constant, trebuie să subliniem şi rolul esenţial al celor două mari naţiuni nord-americane în Alianţa noastră transatlantică, precum şi motivul pentru care ar trebui să rămânem uniţi', a transmis Custodele Coroanei, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Unde au dispărut tinerii magistrați care protestau și promiteau schimbarea sistemului
- Școala românească nu mai pune accentul pe valorile etice. Profesor universitar: Doar prin educație morală construim o țară educată
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”