Data publicării:
Curtea Supremă: Ludovic Orban, achitat. Prima declarație a liberalului
Ludovic Orban a fost achitat, marți, de Curtea Supremă în dosarul în care este acuzat de folosirea influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite.
Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel, potrivit Antena 3.
Într-o intervenție telefonică în emisiunea 100 de minute, realizată de Alessandra Stoicescu, Ludovic Orban a susținut că se aștepta la achitare, deoarece era "decizia normală".
”Mi s-a făcut dreptate. Sigur că mă așteptam la o achitare, e decizia normală. Viața mea este o viață de cinste, de bun-simț, de legalitate, de onoare, de responsabilitate”, a spus Ludovic Orban.
De asemenea, Orban a mai susținut că a aflat decizia judecătorilor de la televizor: ”Vă mărturisesc că nu știu dacă am fost achitat sau nu, pentru că sistemul nu este de pronunțare în ședință publică. Dacă am fost achitat este verdictul normal”
Hotărârea de achitare a fost luată în majoritate, cu două voturi pentru şi unul împotrivă. Unul dintre cei trei judecători a făcut opinie separată, în sensul condamnării lui Orban la un an închisoare, cu amânarea executării pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani.
În acest dosar, Ludovic Orban a fost trimis în judecată de DNA în luna mai 2016 şi era acuzat de procurori că ar fi cerut bani de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu ca să îşi susţină campania electorală în calitate de candidat PNL la Primăria Bucureşti.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News