Curtea Justiție: Polonia a încălcat LEGISLAȚIA europeană
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis marţi că Polonia a încălcat legislaţia europeană în domeniul mediului atunci când a aprobat defrişările masive la Bialowieza, urmaşa unor păduri ancestrale în Europa şi sit natural protejat, transmit Reuters şi dpa.
Instanţa europeană a hotărât că Polonia 'nu a reuşit să-şi respecte obligaţiile' de a proteja pădurea de la Bialowieza. Judecătorul Marek Safjan a declarat că tăierile masive de pădure la Bialowieza au pus în pericol numeroase specii de păsări şi insecte.
Polonia a fost adusă în faţa CJUE de către Comisia Europeană după ce autorităţile de la Varşovia au autorizat activităţi de defrişare la Bialowieza care, ca una dintre ultimele păduri ancestrale din Europa, este protejată de legislaţia UE.
Reacția Poloniei
Ministerul Mediului polonez a declarat marţi că va respecta decizia CJUE. Aşteptăm detaliile deciziei oficiale a Curţii. Aşa cum a declarat anterior, Polonia va respecta decizia instanţei, a afirmat un purtător de cuvânt al ministerului citat.
Tăierile de arbori la Bialowieza reprezintă un subiect de preocupare pentru Uniunea Europeană.
După o cerere 'urgentă' a Comisiei Europene, CJUE a dispus, la 27 iulie anul trecut, suspendarea tăierilor de arbori în situl natural protejat, în aşteptarea unei decizii definitive. Comisia Europeană prezentase la 13 iulie un aviz motivat împotriva Poloniei privind încălcarea dreptului UE. Executivul european i-a reproşat Varşoviei că efectuează o exploatare forestieră la scară extinsă în această pădure, ceea ce ar ameninţa integritatea sitului, în special prin tăierea arborilor seculari.
În ceea ce o priveşte, Polonia a susţinut constant că efectuează defrişări de 'siguranţă', pentru a împiedica atacurile insectelor xilofage şi a limita riscurile unor incendii, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News