Curtea de Argeș, magnet pentru turiști. Cosmin Petrescu (PNL) a început strângerea de semnături: Toți sunt interesați!
Cosmin Petrescu, președintele PNL Curtea de Argeș, a vorbit despre înființarea unor Organizații de Management al Destinației în nordul județului Argeș.
În nordul județului Argeș vor fi realizate două Organizații de Management al Destinației - una la Câmpulung și una la Curtea de Argeș - prin care se dorește creșterea turismului în zonă, având în vedere importanța istorică, naturală și culturală pe care colinele de la poalele celor mai înalți munți din România o oferă.
În acest sens, președintele PNL Curtea de Argeș, Cosmin Petrescu, a explicat care este importanța realizării acestor structuri de promovare turistică, inclusiv cu fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru promovarea turistică a regiunii.
„Acest OMD (n.r. Organizație de Management al Destinației) funcționează ca un vehicul. Asta a fost una din problemele identificate pe vremea ministrului Cadariu, că nu există o abordare strategică pe turism. Atunci s-a propus realizarea acestor OMD-uri, care sunt asocieri între cel puțin un UAT și foarte multe companii, pentru a promova la modul organizat și bine documentat turismul din zonă.
Pe 11 aprilie o să avem o conferință internațională de turism la Curtea de Argeș, iar pe 12 aprilie va avea loc la Câmpulung. Noi a demarat o campanie de strângere de semnături de la companii interesate să susțină proiectul din toată zona nord-vestică a județului.“, a spus, pentru DC News, Cosmin Petrescu, președinte PNL Curtea de Argeș.
„Am găsit în Arhivele Naționale documente care arătau că orașul Curtea de Argeș, acum aproape 100 de ani, a fost declarat stațiune climaterică. Era ceva birocrație și pe vremuri, deoarece cererea s-a făcut în 1925 și aprobarea s-a dat abia 9 ani mai târziu“, a mai zis Cosmin Petrescu.
Județul Argeș s-a bucurat în anul 2023 de numai 260.000 de turiști, dintre care străini numai 41.000. Cifrele sunt de aproximativ 6 ori mai mici decât în județul Brașov, care este, asemeni Argeșului, un județ montan.
„Fondurile pot fi accesate inclusiv din PNRR. Cred că sunt undeva la 20 de astfel de OMD-uri locale făcute la nivel de țară. Trebuie să facem și noi în Argeș, pentru că avem o istorie extraordinară, avem monumente, avem natură, avem cei mai înalți munți, dar, din păcate nu avem pârtie de schi. Transfăgărășanul și Vidraru sunt de asemenea obiective de interes internațional. Problema e că nu avem o abordare strategică și structurată“, a mai spus reprezentantul PNL Curtea de Argeș.
Având în vedere că autostrada Sibiu - Pitești este în construcție, iar tronsonul până la Curtea de Argeș ar urma să se dea în folosință anul viitor, l-am întrebat pe Cosmin Petrescu și dacă acest lucru va potența mai mult importanța turistică a județului.
„Autostrada va trece pe la Curtea de Argeș, dar dacă orașul nu va fi pregătit pentru autostradă, importanța acesteia nu va putea fi fructificată. Unii oameni se gândesc la faptul că dacă se face autostrada vor veni turiștii și investitorii. E posibil să vină, însă în același timp e foarte probabil să plece și puținii muncitori și investitori pe care îi mai ai, pentru că autostrada are două sensuri“, a mai precizat Cosmin Petrescu.
„E un lucru extraordinar, dar dacă situația nu e gestionată bine la nivel local, poate fi un mijloc prin care poți pierde și forța de muncă pe care o mai ai“, a mai adăugat acesta.
Peste 40 de firme au semnat deja pentru OMD
Cu privire la strângerea de semnături, Cosmin Petrescu a dat exemplul cu deschiderea și închiderea Transfăgărășanului, care până în urmă cu doi ani se întâmpla la date fixe.
„Acum doi ani, exact pe acest model de strângere de semnături am reușit să punem un pic de presiune pe directorul general de la CNAIR și am obținut o modificare a regulamentului pentru Transfăgărășan, astfel încât să nu mai fie închis la date fixe. M-am dus cu o petiție la 160 de reprezentanți HoReCa de pe valea Argeșului, au semnat - au fost în total 850 de persoane angajate de cele 160 de firme - am avut o conferință la Pitești, la care a participat și domnul Cristian Pistol, căruia i-am arătat semnăturile de la mediul de afaceri. Când vii cu semnături de la 160 de firme, reprezentând 850 de angajați, alta e greutatea!
La fel și acum. De ieri până astăzi am strâns 40 de firme cu peste 1.000 de angajați. Orice magazin e interesat de dezvoltarea zonei“, a conchis Cosmin Petrescu.
Organizaţiile de Management al Destinaţiei (O.M.D.) reprezintă o nouă formă de gestionare a destinaţiilor turistice care permite dezvoltarea turismului, cu implicaţii directe în creşterea circulaţiei turistice, a volumului de încasări din turism atât la nivel local, cât şi la nivel naţional. Un OMD se înființează luând în considerare unităţile geografice (judeţe, localităţi) cu obiectivul de a promova turismul local sau regional.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News