Cursurile se suspendă, marți și miercuri, în 11 județe și București
Ministerul Educației a anunțat că marți și miercuri vor fi suspendate cursurile în toate unitățile de învățământ din 11 județe și București. Daniel Funeriu a precizat că este vorba despre unităţile de învăţământ din Botoşani, Iaşi, Vaslui, Vrancea, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Călăraşi, Olt, Ilfov şi municipiul Bucureşti.
Toate unităţile de învăţământ vor fi închise marţi şi miercuri, a mai spus ministrul Funeriu, după semnarea ordinului privind suspendarea cursurilor în cele 11 judeţe şi municipiul Bucureşti.
Măsura suspendării cursurilor în Bucureşti a fost luată iniţial pentru luni şi marţi, astfel cum anunţase Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.
De asemenea, Ministerul Educaţiei a solicitat inspectorilor şcolari generali să ia toate măsurile care se impun pentru siguranţa şi confortul elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice.
Citește și:
Sunt răi sau idioți? Au uitat să anunțe copiii că școlile sunt închise în București
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News