'De asemenea, în judeţele Argeş şi Dolj s-a decis suspendarea integrală a cursurilor, însă doar pentru ziua de 1 martie, urmând ca în funcţie de evoluţia vremii să se ia o hotărâre, în cursul zilei de joi, pentru data de vineri, 2 martie. În judeţul Tulcea, în data de 1 martie, toate structurile de învăţământ sunt închise, cu excepţia grădiniţelor din municipiu', se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei Naţionale transmis, miercuri, Agerpres.
În intervalul 1-2 martie, activitatea se va desfăşura parţial în judeţele Giurgiu (toate unităţile de învăţământ sunt închise, cu excepţia a cinci grădiniţe cu program prelungit din municipiu), Cluj (Colegiul Tehnic 'Victor Ungureanu' din Câmpia Turzii are centrala termică defectă).
Joi, 1 martie, în liceul din localitatea Lădeşti (Vâlcea) nu se desfăşoară ore de curs. Informaţiile au fost comunicate de inspectoratele şcolare judeţene/IŞMB, în cursul zilei de miercuri, în urma deciziilor luate la nivel local în comandamentele pentru situaţii de urgenţă.
'Reamintim că, în situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climatice şi de specificul zonei şi al şcolii, inspectoratele şcolare judeţene şi/sau Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar. Acestea se pot aproba numai în măsura în care se asigură parcurgerea integrală a programelor şcolare', se arată în comunicat.
[citeste si]
Orele de curs vor fi recuperate, conform calendarului stabilit de fiecare unitate de învăţământ cu aprobarea inspectoratelor şcolare judeţene şi a Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Jupiter intră în Gemeni, pe 26 mai. Daniela Simulescu: Beneficii pentru patru zodii
- De ce vin cetățeni din SUA și Europa să muncească în România. Chestorul Liviu Bute: ”Trebuie să o spun și eu, pentru că tot s-au vehiculat aceste informații”
- BANCUL ZILEI: Scrisoare de la o mamă, pentru fiica ei
- Cum am ajuns să spunem "mulțumesc" în limba română. Originile cuvântului: O poveste cu două laturi
- MAE, atenționare de călătorie pentru românii care merg în Bulgaria
- Trecerea de pietoni care se ridică dacă depășești viteza. Titi Aur: Îți sar dinții, dar parcă s-a mers puțin prea departe / video
- Patru bărci de mare viteză au intrat direct într-o colonie de pelicani din Delta Dunării / video
- Răspuns pentru cei care spun că Rusia avea dreptul să preia Crimeea pentru că a fost teritoriul ei. Istoricul Mihail Dobre, explicații / video
- Cum ar putea fi opriți profesorii care încearcă să recupereze materia prin meditații. Conf. univ. dr. Firuța Tacea: Trebuie să existe la nivel local / video
- Ne îndreptăm spre un dezastru financiar, avertizează prof. Coșea. Atenționare pentru români: Urmează ”mama tuturor crizelor”