Data publicării:

Cursuri pentru învățământul dual

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Autoritatea Naţională Pentru Formare Profesională Iniţială în Sistem Dual din România a participat la şedinţa cerc pedagogic organizată de către Şcoala Profesională din Comuna Sângeru, Prahova şi Inspectoratul Şcolar al Judeţului Prahova.

Şedinţa de cerc pedagogic a fost prilejul punerii în discuţie a unor probleme curente privind organizarea şi desfăşurarea examenelor, evaluărilor şi admiterii, precum şi prezentarea Şcolii Profesionale Sângeru. Invitaţia reprezentantului ANFPISDR la această activitate a fost realizată în contextul în care Şcoala Profesională Sângeru a fost inclusă în grupul de şcoli din cadrul propunerii de proiect al Autorităţii, cu titlul "Cheia viitorului e făurită de tine", finanţat prin Granturile SEE şi Norvegiene 2014 -2021.

În intervenţia sa, directorul ANFPISDR a prezentat direcţiile de intervenţie asupra elevilor (grup ţintă 900 de elevi) din şcolile selectate în proiect vizând, în principal, îmbunătăţirea ratei de tranziţie de la gimnaziu la liceu/şcoală profesională / învăţământ dual, precum şi îmbunătăţirea ratei de participare la ore.

De asemenea, domnul director Gabriel Vrînceanu a prezentat rolul şi atribuţiile ANFPISDR, punctând faptul că în strategia instituţională, o acţiune majoră va fi cea de orientare şi consiliere şcolară şi profesională, care trebuie să reprezinte un cadru foarte bine structurat, cu debut la nivelul clasei a V-a, implicând specialişti, consilieri şcolari, diriginţi, profesori şi adresându-se în egală măsură elevilor şi părinţilor acestora.

Din discuţiile purtate cu cei prezenţi, se evidenţiază acordul privind necesitatea unei mai bune orientări pentru definirea corectă a opţiunilor pentru clasa a IX-a, însă, cel puţin la nivelul şcolilor rurale, este dificil de realizat în termenii actuali (lipsa consilierilor şcolari, specific al zonelor). S-a punctat faptul că deşi Şcoala Sângeru are componentă profesională, operatorii economici din zonă nu au capacitatea de a se implica --la acest moment - ca parteneri ai învăţământului dual, deşi şcoala ar avea capacitatea necesară de a dezvolta acest sistem.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel