O cursă spre Dubai a fost anulată în această seară de pe Aeroportul Otopeni. Este vorba despre cursa companiei Fly Dubai, al cărei aeronavă este de tipul celei prăbușite în Etiopia, spune România TV.
Pasagerii acestui zbor au fost cazați la hotel și vor pleaca mâine la ora 14:25, cu o altă aeronavă.
Uniunea Europeană a luat decizia de a stopa zborurile cu aeronavele Boeing 737 Max 8, în spaţiul aerian al Uniunii. Potrivit unor decizii de ultimă oră, avioanele care se află în zbor primesc comanda de a ateriza pe cel mai apropiat aeroport şi de a lăsa acolo pasagerii, pentru a-şi continua drumul cu altele tipuri de aeronave, a anunțat Antena 3.
Decizia se aplică din această seară
"În urma tragicului accident al unui avion Boeing 737 MAX 8 al companiei Ethiopian Airlines (cursa ET302), Agenţia UE pentru Siguranţa Aviaţiei ia toate măsurile pentru a garanta siguranţa pasagerilor. Ca măsură de precauţie, EASA a publicat astăzi o directivă pentru siguranţa aeronautică, în vigoare de la ora 19.00 UTC (21.00, ora României), prin care se suspendă toate operaţiunile de zbor cu toate aparatele de tip Boeing Model 737-8 MAX şi 737-9 MAX în Europa. În plus, EASA a publicat o directivă de siguranţă, în vigoare de la ora 19.00 UTC (21.00, ora României), prin care se suspendă toate zborurile comerciale efectuate de companii care au sedii în ţări terţe cu avioane de aceste tipuri, spre UE sau dinspre UE", a transmis instituţia într-un comunicat postat pe site-ul propriu.
Vezi și:
Cel mai poluat oraș din România. Nu e Bucureștiul
Copiii nevaccinați, interziși la grădiniță. Amendă pentru părinți
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Tabloul unei „femei necunoscute” păstrat la Cernăuți s-a dovedit a fi un portret extrem de valoros al Reginei Maria a României / foto în articol
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- ANAF se pregătește să ia bani de la români. Ești bun platnic? Vin vești proaste. Anunțul lui Boloș: Cât va trebui să plătim
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”