Urmărește emisiunea live
Data publicării:

Curs BNR, valabil în weekend și luni, 20 - 22 august 2022. Ce se întâmplă cu principalele monede, în raport cu leul

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Economie
WhatsApp
foto dcnews
foto dcnews

Iată ultimele date de la Banca Națională despre schimbul valutar. 

Alegeri prezidentiale 2024

CURSUL BNR, valabil în 20, 21 și 22 august: 

Euro a crescut astăzi la 4,8806 lei, cu 0,0013 lei. 

Și dolarul SUA a crescut semnificativ la 4,8447 lei, înregistrând un plus cu 0,0439 lei. 

Francul elvețian a ajuns la 5,0668 lei, după o creștere cu 0,0343 lei. 

Lira sterlină a scăzut la 5,7514 lei, cu 0,0325 de lei. 

Leva bulgărească a ajuns la 2,4954 lei, după o creștere cu 0,0007 lei. 

Gramul de aur este raportat astăzi la 273,1331 lei, creșterea fiind cu 0,3449 lei. 

ROBOR-ul, fie că vorbim despre cel la 3 luni, la 6 luni sau la 12 luni, a stagnat astăzi. 

Acesta date sunt valabile pentru toate tranzacțiile din weekend și de luni. 

Cifra care a luat prin surprindere analiștii astăzi: poate conduce la creștere economică

Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, a comentat, în urma raportului dat de instituție, ultimele calcule economice ale Guvernului, care a parafat, în ședință, rectificarea bugetară, una pozitivă. 

”Noi emitem la fiecare construcție bugetară, la fiecare rectificare de buget, opinii, iar opinia este obligatorie ca tot ceea ce intră în mandatul nostru. Nici pe masa ședinței de Guvern nu poate intra o rectificare de buget fără opinia noastră, deși asta nu înseamnă că opinia noastră poate stopa ceva, dar avizul nostru este obligatoriu. Ce facem noi este să evaluăm veniturile și cheltuielile și nu este prima dată când CF consideră veniturile supraestimate și cheltuielile subdimensionate. Sumele sigur că sunt considerabile: 9 miliarde la venituri supraapreciate. Aici nu există o determinare mecanică” a spus Daniel Dăianu, despre opinia CF.

”Chiar astăzi (joi, 18 august) s-a anunțat, de pildă, o cifră care nu era așteptată de analiști și anume evoluția economiei pe trimestrul doi. Era anticipată ca o fiind mult încetinită creșterea, practic, o stagnare, în timp ce astăzi se vede că cifra anunțată de INS poate conduce la creștere economică în acest an, în termeni reali, la în jur de 6%, ceea ce ar favoriza o diminuare a decalajului pe care l-am evaluat. Aceasta este o știre pozitivă” a spus Daniel Dăianu, la B1 TV. 

”În partea a doua a anului, creșterea nu va fi ca în prima parte. Vom avea o încetinire a ritmului. De aici ar apărea surpriza” consideră Daniel Dăianu. 

Președintele CF afirmă că marea problemă, ”elefantul din încăpere”, așa cum l-a numit, constă în ”impactul bugetar al schemei de compensare”. ”Nu este treaba CF să examineze piața energiei din România, dar sunt hibe foarte mari, în Europa există deficiențe în piața energiei. Este drept că dacă legi tarifele la electricitate de evoluția prețului gazului natural, ai o problemă. În Spania și-n Portugalia de aceea au decuplat această legătură mecanică. În condiții atât de dificile nu trebuie să o ai. La noi, din nefericire, nu se face distincție. Dereglementarea pieței nu echivalează cu liberalizarea. O liberalizezi, dar trebuie să o ai bine reglementată. Nu este firesc să ai operațiuni la prețul zilei de mâine peste 50%, este o situație neîntâlnită în Europa. Sau rolul nefast al traderilor. Ce sunt traderii? Dom`ne să nu ne ferim să o spunem, ei speculează. Nici n-ai avea nevoie de ei, dacă ai avea o piață bine organizată. Într-o piață organizată trebuie să ai producător, importator și furnizor. Noi avem rolul nefast al intermediarilor”. Citește aici mai mult

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel