Data actualizării:
Data publicării:

Curăţenia de primăvară. Cum să-ţi pui casa la punct în doi timpi şi trei mişcări

Autor: Liana Ganea | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Curăţenia de primăvară ar trebui să fie ceva plăcut, niciodată stresant / Foto: Pexels
Curăţenia de primăvară ar trebui să fie ceva plăcut, niciodată stresant / Foto: Pexels

Se ştie că perioada ideală pentru curățenia de primăvară este finele lunii februarie, începutul lui martie. Pentru ca tot ceea ce înseamnă menaj să meargă strună, vă punem la dispoziţie o strategie în zece pași.

Gospodinele noastre au fost învăţate de mame şi bunici, încă din cele mai vechi timpuri, că o curăţenie straşnică în toată casa se face, mai cu seamă, toamna când se pregăteşte şi cămara pentru iarnă şi primăvara, nu doar înainte de Paşti. Femeile încep să-şi aerisească locuinţele, să elibereze cămările, să aerisească pernele şi pilotele, să scoată la aer rece ţesăturile groase, covoarele şi păturile, să vopsească uşile şi, bineînţeles, să se ocupe de grădinărit. Bărbaţii fac şi ei partea lor, mai ales când vine vorba de reparaţii, zidărie, gard şi acoperiş pentru cei care stau la casă sau munci mai grele de care soţiile nu se pot îngriji aşa cum o fac ei.

Reţineţi că întotdeauna este bine să începeţi cu ce este mai greu, pentru că la sfârşit, evident, scade entuziasmul şi vă pierdeţi cheful. Aşadar, păstraţi pentru final  lucrurile pe care le puteţi face mult mai repede. Înainte de toate, pregătiţi câteva cutii sau saci de depozitare care să vă fie la îndemână atunci când vă loviţi de lucruri care vă prisosesc sau pe care doriţi să le aruncaţi ori să  le donaţi. Încă ceva extrem de important: lăsaţi muzica preferată să se audă pe fundal! Veţi observa că sporul creşte iar starea de spirit ridicată vă va fi cel mai bun aliat. Ce vă opreşte să şi dansaţi în timp ce daţi cu mopul sau goliţi rafturile din bucătărie, ori să ascultaţi un concert întreg atunci când curăţaţi frigiderul? 

Iată principalii paşi pe care vă recomandăm să-i urmaţi dacă vreţi ca, la final, casa să vă strălucească şi să fie gata pentru oaspeţi:

1. Planifică și organizează. Verifică dacă ai sau nu produsele de curăţenie de care ai nevoie și pune-le pe toate la un loc. Nu ştiu cine-şi doreşte să facă drumuri interminabile la supermarket doar pentru acele soluţii de curăţare care-i lipsesc. Asigură-te că ai deja în casă un cap de mop în plus, mai mulţi bureţi noi şi lavete extra şi, bineînţeles, saci de gunoi cât cuprinde.  

2. Regula bunicii, valabilă și în prezent, spune așa: curățenia se face de sus în jos, din cămară, dulapuri și sertare spre exterior. Primele pe listă: ferestrele, curățatul ușilor, ordinea în dulapuri și bufeturi, în cămară și debarale, în balcon și în camerele mici. Nu uita să cureți pereții și să elimini toate pânzele de păianjen. 

3. Scutură bine păturile, plăpumile, aspiră saltele și nu neglija nici covoarele mici.

4. Folosește pe cât posibil produse naturale de curățat și arome naturale. Mirosul de lavandă şi de citrice relaxează, la fel cum şi miresmele florale ne duc cu gândul la amintiri plăcute.

5. Fă ordine in cămară, în debarale și în locurile în care umbli mai rar. Dacă aceste spații sunt puse în ordine vei avea mereu o grămadă de lucruri la îndemână și vei câștiga spații de depozitare.

6. Aruncă și sortează. Scapă de tot ceea ce nu-ți este necesar sau folositor imediat. Reciclează, transformă sau dă mai departe celor care au nevoie ceea ce ție nu-ți mai trebuie.

7. Repară. Curățenia de primăvară trebuie să implice și acele mici reparații de care este nevoie după iarnă. O garnitură la chiuvetă, un cap de duş înlocuit, un geam spart, o balama, un șurub desfăcut. E nevoie să te îngrijeşti şi de acestea dacă vrei să te bucuri din plin de căminul tău. Nu uita de becurile arse!

8. Cumpără ceva nou pentru casă. te va face să te simţi mai bine şi vei avea sentimentul că ceva, undeva, într-o cameră e altfel faţă de cum era înainte. Este sufient să schimbi savoniera la baie sau pernuţele de decor şi vei vedea cum casa se însufleţeşte şi capătă alt "aer".

9. Nu uita să cureți plantele de apartament, să le speli frunzele, să le schimbi pământul şi să le fertilizezi.

10. Tapiţeria trebuie, şi ea, reîmprospătată. Înmoaie un burete într-o soluţie de apă şi amoniac, dacă nu ai cumpărat deja din magazin ceva profesional. Insistă pe pete. Poţi folosi şi oţetul pentru înviorarea culorilor.

Spor la treabă!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel