El a afirmat că luni va avea loc un Birou Permanent Naţional în care se vor stabili preşedinţi unici în toate cele 12 judeţe în care nu au fost încă stabiliţi, 'dar vor şi câteva surprize'.
Prim-vicepreşedintele PNL a precizat că 'PNL va face puţină ordine internă în organizaţii, acolo unde rezultatele au fost proaste nu vor fi nici unul din cei doi preşedinţi preşedinte unic, deci va fi stabilit un alt preşedinte'.
Teodor Atanasiu a mai declarat că până pe 15 august toate filialele judeţene trebuie să trimită propunerile privind candidaţii la parlamentare.
'Am dat un termen foarte strâns până la 15 august în care toate filialele judeţene trebuie să trimită propunerile privind candidaţii la parlamentare, urmând ca până la 1 septembrie şi Biroul Politic Naţional să se exprime, astfel încât începând cu 1 septembrie toate lumea să poată să-şi pregătească campania din toamnă', a mai declarat sursa citată.
Potrivit prim-vicepreşedintelui PNL, alegerile parlamentare 'vor avea loc probabil pe 11 decembrie, nu poate fi data de 4 decembrie când vor fi vreo cinci zile libere şi s-ar putea ca foarte multă lume să fie plecată din localităţile de domiciliu'.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și-a cumpărat ochelari...