'Dincă nu este criminalul Alexandrei. Îmi asum ceea ce spun. Când a fost ucisă Alexandra, Dincă nu era în casă. Este o chestiune de logică elementară. De ce spun asta? Nu pentru că am o simpatie față de acest animal, care cred că a făcut multe la viața lui, ci, pentru că nu are nicio logică. La ora la care se presupune că ar fi surprins-o vorbind la telefon, Dincă nu era acolo. Nu mai există dubiu cu privire la asta. Poate că între timp s-a inventat teleportarea sau Dincă a inventat teleportarea în pivniță, dar din câte știu eu nu există așa ceva. Nu cred nicio secundă că acest om a omorât-o.' a spus Alexandru Cumpănașu.
'Cred că acest om a plecat și a lăsat alți complici să o ia rapid pe Alexandra, mutând-o de acolo. Oricâți complici ai avea în poliție nu poți avea până la ultimul agent. Vorbim despre o informație publică la 112. Este la mintea cocoșului faptul că nu o ții pe Alexandra în casă pentru că putea fi descoperită oricând. Mai mult, după ce se presupune că o arzi pe Alexandra îi mai pui la final și inelele în butoi să denote că ar fi ars în același timp cu trupul. Nu există așa ceva. Această variantă nu o să o accept, dar încep să am încredere în anchetatori.' a spus Alexandru Cumpănașu, la DIICOT.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Florin Piersic a fost operat de urgență. Medicii i-au descoperit o infecție la genunchi