Cumpănașu, semnal de alarmă: Situaţia actuală se poate transforma într-o gravă criză
România trebuie să abordeze cu pragmatism situaţia din Republica Moldova şi să acţioneze în concordanţă cu partenerii euroatlantici, sunt de părere experții din cadrul Asociației pentru Implementarea Democrației.
"Situaţia actuală din Republica Moldova se poate transforma într-o gravă criză de securitate în regiune pe fondul tendinţelor de reorganizare a zonelor de influenţă între Occident şi Federaţia Rusă", transmite Asociația.
În acelaşi timp, AID consideră că România, ca parte a Occidentului, trebuie să trateze situaţia de la Chişinău cu calm şi pragmatism pentru a evita escaladarea evenimentelor spre un conflict fără cale de întoarcere.
"Ca pilon de stabilitate în regiune, România trebuie să acţioneze în concordanţă şi consonanţă cu partenerii euroatlantici şi să încerce să găsescă soluţii diplomatice prin cooperare multilaterală privind acestă situaţie determinată de factori externi la Chişinău", se mai arată în mesaj.
[citeste si]
Prin urmare, AID consideră că România are obligaţia de a fi solidară cu poporul din Republica Moldova ţinând cont de relaţiile istorice dar şi de prezentul dintre cele două ţări şi are obligaţia să fie un actor important în soluţionarea prin negociere şi diplomaţie a unor eventuale escaladări la Chişinău.
În acelaşi timp, România trebuie să joace un rol important în conştientizarea partenerilor euroatlantici faţă de realităţile din Republica Moldova, spun experții AID.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News