Data actualizării:
Data publicării:

Cum vor vota jucătorii brazilieni la alegerile prezidențiale din țara natală

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Sport
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Majoritatea fotbaliştilor brazilieni preferă să păstreze tăcerea asupra preferinţelor lor politice, dar cei care se poziţionează deschis, cu Neymar în frunte, îşi îndreaptă preferinţele spre preşedintele de extrema dreaptă, Jair Bolsonaro, pentru turul doi al alegerilor cu celălalt candidat, Lula, pe 30 octombrie, informează AFP.  

Conform analiştilor, majoritatea jucătorilor în activitate se tem să nu-şi piardă sponsorii, într-o ţară în care politica este un subiect foarte sensibil, din cauza polarizării extreme a unei campanii prezidenţiale agresive.

Dar Neymar, unul dintre sportivii cei mai bine plătiţi din lume, nu a ezitat să-l susţină public pe Jair Bolsonaro cu trei zile înainte de primul tur al prezidenţialelor, ceea ce i-a adus un val de critici pe reţelele de socializare.

Înaintea atacantului vedetă al echipei Paris Saint-Germain, preşedintele de extremă dreapta conta deja pe susţinerea unui alt fotbalist, Lucas Moura, de la Tottenham, şi a fostului mijlocaş al echipei Juventus Torino, Felipe Melo, care evoluează în prezent în Brazilia, la Fluminense.

Foste staruri ale "Selecao" şi-au exprimat deschis susţinerea pentru Bolsonaro, cum este Romario, reales senator de Rio de Janeiro pe 2 octombrie, Rivaldo sau Robinho, condamnat la nouă ani de închisoare pentru viol în Italia.

"Discursul bolsonarist este bazat pe succesul individual, capacitatea de a surmonta dificultăţile, asemănător cu cariera unui fotbalist", a explicat un analist.

Fostul preşedinte de stânga, Luiz Inacio Lula da Silva, favorit în sondaje, nu a primit decât o singură susţinere publică din rândul jucătorilor în activitate, Paulinho, tânărul atacant al echipei Bayer Leverkusen, care a făcut parte din generaţia de aur olimpică a echipei Braziliei, anul trecut la Tokyo.

Din rândul fotbaliştilor în retragere, el este susţinut de două foste glorii ale campionatului Franţei, Rai, idolul suporterilor lui PSG, şi Juninho, adulat de cei de la Olympique Lyon, notează Agerpres.

Cupa Mondială 2022. Messi consideră Franţa şi Brazilia mari favorite la câştigarea titlului

Lionel Messi, căpitanul echipei Argentinei, susţine că Franţa, campioana mondială en titre, şi Brazilia sunt marile favorite la Cupa Mondială 2022 din Qatar, pentru că au un nucleu de fotbalişti care joacă de mult timp împreună, transmite Reuters.

Messi a adăugat că Brazilia, Germania, Franţa, Anglia şi Spania sunt întotdeauna considerate favorite, dar starul sud-american de 35 ani simte că Franţa şi Brazilia au cele mai bune echipe care merg la turneul final (20 noiembrie-18 decembrie).

Mereu vedem aceleaşi mari echipe... dar, dacă trebuie să aleg, Brazilia şi Franţa sunt cele două mari candidate să câştige Cupa Mondială. Ele au acelaşi grup de foarte mult timp, care funcţionează bine. Franţa, dincolo de ultimul EURO, unde a fost eliminată (în optimi) şi a mers prost, are câţiva jucători impresionanţi. Ei au o idee clară şi acelaşi antrenor (Didier Deschamps). Brazilia este cam la fel (cu Tite la comandă), a spus Messi la DIRECTV Sports.

Messi nu a menţionat Argentina, neînvinsă în ultimele 35 de meciuri, printre favorite, deşi naţionala lui Lionel Scaloni a cucerit Copa America 2021, învingând Brazilia în finală.

Argentina are câteva probleme, după ce jucători importanţi, precum Paulo Dybala şi Angel Di Maria, au suferit accidentări.

Scaloni a descris calendarul încărcat din octombrie ca îngrozitor, dar nu şi-a îndemnat jucătorii să se menajeze pentru a evita riscul unei accidentări înainte de Cupa Mondială: Îmi fac griji, dar nu poţi face nimic. Eu cred că jucătorul trebuie să iasă pe teren şi să joace, nu să se gândească la ce urmează, asta îl poate afecta. Să-i lăsăm să joace natural.

Argentina va juca un ultim meci amical în noiembrie, cu Emiratele Arabe Unite, înaintea primului meci din Grupa C, contra Arabiei Saudite, pe 22 noiembrie. Mexic şi Polonia completează această grupă.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel