Muzica se combină perfect cu primăvara. E marţi seara. A venit primăvara în Bucureşti. E muzică. Şi voie bună. Sunt vise şi clipe suspendate în timp. Parcă lumea s-a trezit la viaţă din somnul adânc al iernii.

Câţi oameni sunt fericiţi chiar în seara asta?

Câţi simt că trăiesc cu adevărat? Câţi se bucură pentru asta? Pentru câţi decide destinul chiar în seara asta? Câţi şi-au întâlnit privirile pentru prima dată, după ce sufletele lor s-au cunoscut deja? S-au ştiut mereu.

Bucureştiul e treaz şi vibrează printre copacii din ce în ce mai însufleţiţi.

Să lăsăm muzica şi natura să ne vindece, într-o lume plictisită de prea mult gri.

Am avut clipa mea magică. Treceam prin pasajul de la Universitate şi, brusc, timpul s-a oprit în loc. Doi tineri cântau şi tot pasajul vibra.

„...Tu eşti începutul şi sfârşitul meu.

chiar şi atunci când pierd, câştig…”

Tinerii cântau cu toată inima şi zâmbeau. Şi pasajul a devenit plin de viaţă. Cântau odată cu primăvara, cu pomii care înfloresc, cu trecătorii şi cu poveştile lor.

N-am mai auzit decât ecoul muzicii şi al visurilor mele, al inimii mele care s-a trezit. Am trăit pentru o clipă. Şi ceasul s-a oprit în loc.

O pauză în eternitate, atunci e fericirea, când timpul se opreşte. Şi viaţa devine un cântec pe care nu-l vei uita.

Tare aş fi vrut să mă pot întoarce şi să le zic acelor tineri că ei nu cântă. Ei fac oamenii să se trezească pentru o clipă din amorţeala şi amărăciunea vieţilor lor. Să viseze şi să simtă pulsul vieţii. Să-şi amintească că trăiesc chiar atunci, fără să se mai abandoneze în uitare, fără să-şi mai dorească altceva.

Tare aş fi vrut să le fi spus că, deşi oamenii trec nepăsători şi grăbiţi pe lângă ei, muzica lor îi readuce la viaţă. Chiar dacă pentru o secundă… suspendată în timp. M-am simţit iubită pentru o clipă, acolo, într-un pasaj aglomerat şi anost, pe notele muzicii şi-n ecoul acelor voci nostalgice.

Ceea ce voiam să spun este că ar trebui să luăm o pauză din graba noastră de zi cu zi şi să ne reconectăm la noi înşine şi la miracolele din jurul nostru. La clipa prezentă. Căci aceea e fericirea, când te opreşti din alergat şi începi să vezi viaţa mai limpede, exact ca atunci când erai copil. Îţi dai seama că ai ignorat-o complet în ultima vreme.

Să ne lăsăm să visăm. Să ne lăsăm să iubim şi să îmbrăţişăm frumuseţea din jur. Să ne fie dor de adevăr, să-l strigăm din toată inima. Să fim copii. Să ne bată în piept impulsul ameţitor al vieţii. Să ne bucurăm de fiecare fir de praf, de fiecare vieţuitoare a naturii, de fiecare cădere ce ne-a înălţat. De fiecare zi care vine, cu aerul ei altfel mereu. Să dansăm. Să cântăm. Să ne bucurăm. Să lăsăm muzica şi natura să ne vindece, într-o lume plictisită de prea mult gri.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News