Data actualizării:
Data publicării:

Cum văd tinerii circul din Parlamentul României. „Hăhăieli, jigniri și discuții irelevante. Lipsă de profesionalism și demnitate. Dar românii nu par alertați”

Autor: George Eduard Caramiciu | Categorie: Politica
WhatsApp
Șoșoacă și Simion
Șoșoacă și Simion
Deși multe dintre discuțiile deputaților sunt făcute publice chiar pe site-ul Parlamentului, mulți politicieni nu simt vreo rușine în a jigni și „arăta cu degetul” chiar atunci când ar trebui să dezbată proiecte de lege.

Am intervievat un tânăr de 28 de ani, masterand în cadrul unei universități de prestigiu din țară, care a avut ocazia de a asista la câteva dintre recentele ședințe ale Camerei Deputaților.

Andrei ne-a transmis faptul că aproape nimeni din cei care ar trebui să mențină un „comportament adecvat” din sala deputaților nu iau nicio inițiativă, iar nu de puține ori cei aleși de români apar în fața camerelor televiziunilor chiar în Parlament, certându-se și aruncându-și invective, de cele mai multe ori pe lângă subiectele abordate de presă.

DC News: Salut, Andrei. Mulțumesc că ai acceptat această discuție. Ce părere ai despre comportamentul celor din cadrul Camerei Deputaților din România?

„Nu mi-a venit să cred. Știam că mai sunt discuții în contradictoriu, dar nu mă așteptam la simple „huiduieli”, majoritatea celor care preiau cuvântul la pupitru o fac pentru a jigni alți politicieni sau pentru a spune „e vina voastră”, deși teoretic, preluarea cuvântului ar trebui făcută pentru a susține adoptarea, modificarea unei legi sau pentru a explica de ce aceasta nu ar fi „bună”. De cele mai multe ori, ei se incriminează de tot felul de lucruri, dar fără niciun fel de dovezi, de cele mai multe ori cel incriminat nici măcar nu răspunde.”, ne-a spus tânărul.

„Vreau să văd demnitari civilizați, educați, care să vorbească pe subiect”

 

DC News: Ai vrea să ajungi și tu în Parlament, să fii deputat sau senator și să contribui la mecanismul legislativ?

„E un subiect destul de sensibil. Privind din perspectiva unui tânăr, comportamentul din cadrul Camerei Deputaților poate părea dezamăgitor și de multe ori lipsit de profesionalism. E destul de descurajant să vezi reprezentanții românilor comportându-se într-un mod care nu reflectă demnitatea și seriozitatea pe care ar trebui să o aibă în funcțiile lor. Mă simt destul de descurajat în a face un pas în direcția asta. Dacă ei nu se respectă între ei, din poziția de colegi și de oameni care sunt priviți de toată țara, ce pretenții să am în a mă respecta pe mine ca cetățean? Politicienii care țipă cel mai tare, aceia mi se par cei mai respingători”, a mai spus el.

DC News: De ce crezi că se întâmplă acest lucru, comportamentul parlamentarilor români?

„Cred că din cauza lipsei de responsabilitate pe care o resimt majoritatea dintre ei. Cel mai grav mi se pare faptul că aceștia pot evita presa și întrebările mai „dure” sau directe adresate. Cred că ăsta e un motiv bun pentru a spune că nu au simțul responsabilității și al controlului publicului. Una dintre problemele pe care eu le văd este că întreg procesul legislativ este îngreunat prin toate interpelările fără sens folosite doar pentru a se jigni între ei. De multe ori, multe legi nici măcar nu sunt dezbătute în adevăratul sens. Nu cred că face bine democrației din România acest lucru.”, ne-a mai spus Andrei.

„Faci şi tu politică, ce să zic!”

Văzând reacția tânărului, am căutat câteva dintre discuțiile recente din Camera Deputaților și am reușit să colectăm câteva dintre situațiile la care se referă Andrei.

În general, discuțiile din Camera Deputaților sunt publice și înregistrate. În contextul expus de tânăr, deputații par că nu-și acordă unul altuia cuvântul până la capăt, iar printre jignirile ocazionale și „miștouri” de stradă, deși câte o idee mai răsare, ea nu este dusă decât foarte rar până la capăt. 

Discuția este dintr-o ședință a Camerei Deputaților din data de 29 noiembrie 2023

„Altfel, politică după ureche, nu înseamnă că vă ajută să conduceţi o ţară o astfel de atitudine. Proiectul vine şi spune exact acest lucru, că Guvernul României intervine pentru a menţine...”, spune un deputat, după care un altul: „Gabriel, slugă! Asta spune, că eşti o slugă!”.

„Faci şi tu politică, ce să zic!”, „Ilie, ia şi tu un sacou pe tine!”, „Păi, el, văd că e şeful tău, e deasupra ta. Păi, deasupra ta. Îl ţii deasupra ta?”.

În același timp, deși discuția era purtată la pupitru de către un deputat care susținea o cauză a minerilor, un alt deputat cerea continuu dreptul la  replică, deși îi mai fusese refuzat:

„Drept la replică! Daţi-mi drept la replică! Domnule preşedinte, daţi-mi drept la replică! Domnule preşedinte de şedinţă, vreau să-mi daţi drept la replică! Vă rog să-mi daţi drept la replică!”

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel