Data publicării:
Cum văd americanii retragerea SUA din Afganistan (sondaj)
Un nou sondaj realizat de YouGov, efectuat în perioada 14-17 august, a arătat că 33% dintre americani cred că retragerea din Afganistan a SUA este o greșeală.
Potrivit YouGov, 42% dintre oameni acordă lui Joe Biden un rating nefavorabil pentru modul în care a gestionat conflictul din Afganistan, în timp ce doar 32% îl aprobă.
Americanii par să urmărească evenimentele prin filtrele partizane obișnuite, 50% dintre democrați fiind în favoarea retragerii și 54% dintre republicani au părerea opusă, potrivit The Economist.
FOTO
Vezi această postare pe Instagram
Talibanii au o 'cantitate substanţială' de echipament militar american. SUA speră că vor respecta promisiunile privind drepturile omului
O cantitate substanţială de echipament militar american se află acum în mâinile talibanilor, a admis marţi Jake Sullivan, consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american Joe Biden, relatează AFP.
'O cantitate substanţială de arme a căzut în mâinile talibanilor şi, evident, nu credem că ni le vor înapoia de bună voie', a afirmat el în cadrul unei conferinţe de presă la Casa Albă, în răspuns la o întrebare privind echipamentele militare americane în Afganistan.
Talibanii au difuzat acum două zile o înregistrare video în care defilau în jurul unor elicoptere americane modelul Black Hawk ale armatei afgane pe aeroportul din Kandahar (sud).
Aceste ' Black Hawks' nu au fost date talibanilor. Au fost date forţelor afgane şi aceasta la cererea preşedintelui Ashraf Ghani, a precizat Jake Sullivan.
El a subliniat că preşedintele american Joe Biden a făcut (alegerea) de a răspunde acestei cereri, fiind în acelaşi timp conştient de riscul ca aceste dispozitive să cadă în mâinile talibanilor.
SUA speră că talibanii îşi vor respecta promisiunile privind drepturile omului
SUA speră că talibanii îşi vor respecta promisiunile privind drepturile omului, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, relatează AFP.
'Dacă talibanii afirmă că vor respecta drepturile cetăţenilor lor, ne vom aştepta ca ei să respecte acest angajament', a spus el în cadrul unei conferinţe de presă.
ONU, anunț
Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a anunţat marţi seară că va organiza o sesiune specială la 24 august pentru a examina preocupările privind respectarea drepturilor omului în urma preluării puterii de către talibani în Afganistan, relatează AFP. Reuniunea de la Geneva a fost solicitată de reprezentanţi afgani şi pakistanezi, susţinuţi până acum de 89 de ţări.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News