Episodul de iarnă autentică, în urma ciclonului polar, a adus ninsori abundente pe alocuri, dar și temperaturi negative. Iris Răducanu, meteorolog de serviciu, a explicat la Realitatea Plus cum va fi vremea în acest final de săptămână, dar și la ce ar trebui să ne așteptăm în perioada sărbătorilor de iarnă.
”Deocamdată ninsorile s-au oprit, încă din a doua parte a nopții. În orele următoare ne așteptăm să mai fulguie ușor pe la munte, prin zona de est, prin sud-vestul teritoriului, dar de interes în zilele următoare va fi ceața, mai ales în orele dimineții și în a doua parte a nopților, ceață care va produce și burniță pe alocuri și izolat vor fi condiții de polei, mai ales în zonele unde temperaturile minime vor fi negative.
Ca valori termice acestea se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, mă refer aici la temperaturi maxime cuprinse, la nivelul întregii țări, între 0 grade în depresiunile din estul Transilvaniei, în nordul Moldovei și până la 7-8 grade în vestul teritoriului și pe Litoral, iar de duminică, valorile termice încep să crească ușor, ușor, vom mai ajunge să înregistrăm 11-12 grade prin sudul teritoriului.
De asemenea, de duminică își fac din nou apariția și precipitațiile în vestul, centrul și nordul teritoriului, iar spre mijlocul săptămânii acestea se vor înmulți și vor fi prin toate regiunile.
Pe fondul încălzirii vor fi mai ales sub formă de ploaie, pe alocuri lapoviță și ninsoare, pe la munte să mai rămână predominant ninsori”, a explicat meteorologul de serviciu Iris Răducanu la Realitatea Plus.
Zăpadă de Crăciun, la munte
În ceea ce privește perioada sărbătorilor de iarnă, cu vacanțe în zona de munte, meteorologul a afirmat că ”este greu de spus dacă va ninge, dar zăpadă sigur că va rămâne, pentru că este deja strat, iar ce va mai ninge în continuare va mai depune câțiva centimetri, dar estimăm în acest moment ca temperaturile să se situeze în jurul celor normale, deci să fie și temperaturi negative pe alocuri și precipitațiile să fie în jurul celor normale pentru această perioadă, deci pe alocuri nu este exclus să avem și parte de ninsori”, a mai spus Iris Răducanu.
Citește și: Polei şi ceaţă în mai multe judeţe
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol