Administraţia Naţională de Meteorologie a emis un raport privind prognoza meteo pentru intervalul octombrie-decembrie 2013. Estimările sezoniere au fost realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată de la Reading, Anglia şi au un grad de realizare de aproximativ 60%.
Potrivit unor informații care au fost vehiculate în ultimele zile, iarna aceasta ar fi poate cea mai grea din ultima sută de ani. În aceste condiții ANM a publicat estimările Centrului European pentru prognoză pentru următoarele trei luni.
OCTOMBRIE
În prima lună a intervalului analizat, temperaturile medii lunare se vor situa în general în limite apropiate de mediile climatologice în majoritatea zonelor, excepţie făcând sudul, sud-estul şi vestul ţării, unde local vor fi posibile valori peste cele normale.
Astfel, în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, maximele vor ajunge până la 13 grade Celsius, în Crişana şi Moldova – până la 12 grade Celsius, iar în Maramureş şi Transilvania mercurul din termometre va urca până la 11, respectiv 10 grade Celsius.
Cantităţile lunare de precipitaţii vor prezenta o tendinţă de excedent în cea mai mare parte a ţării, exceptând regiunile sud-estice şi sudice, unde acestea vor fi apropiate de normalul perioadei.
Cel mai mult va ploua în Oltenia, unde sunt aşteptate averse de până la 75 l/mp. În Banat şi Maramureş, precipitaţiile vor avea valori de maxim 55 l/mp, în vreme ce în Crişana şi Muntenia acestea nu vor depăşi 50 l/mp. În Transilvania, căderile de apă nu vor depăşi 45 l/mp, iar în Dobrogea şi Moldova – 35 l/mp.
NOIEMBRIE
Regimul termic va înregistra în general valori apropiate de normele climatologice, cu excepţia zonelor sud-estice, unde sunt estimate valori peste cele normale, iar în cele nord-vestice şi estice, sub mediile multianuale.
Maximele nu vor depăşi 8, respectiv 7 grade Celsius în Dobrogea, Banat şi Muntenia, iar în Crişana, Oltenia şi Moldova se vor înregistra valori maxime de 6 grade Celsius. Mercurul din termometre va urca doar până la 5 grade Celsius în Maramureş şi Transilvania.
Va ploua mai mult în Oltenia (85 l/mp), Maramureş (75 l/mp), Banat (65 l/mp) şi Muntenia (60 l/mp). În Crişana şi Transilvania, precipitaţiile nu vor depăşi 50 l/mp, iar în Dobrogea şi Moldova maximul va fi de 45 l/mp.
DECEMBRIE
În ultima lună din an, regimul termic va fi normal în cea mai mare parte a României, iar în regiunile nordice şi centrale sunt posibile medii ale temperaturilor mai scăzute decât normele climatologice.
Temperaturiile medii în decembrie vor fi cuprinse între -1 şi 2 grade Celsius în Banat, -2 şi 1 grad Celsius în Crişana, -1 şi 0 grade Celsius în Maramureş, -5 şi -1 grad Celsius în Transilvania şi -1 şi 1 grad în Oltenia. Valorile termice vor fi cuprinse între -3 şi 2 grade Celsius în Muntenia, 0 şi 4 grade Celsius în Dobrogea şi -5 şi 1 grad în Moldova.
Cantităţile lunare de precipitaţii se vor situa în limite normale, iar local în centrul, vestul şi sud-estul ţării vor fi posibile valori peste media climatologică.
Precipitaţii mai abundente se vor înregistra în Maramureş – 85 l/mp, Oltenia – 80 l/mp, Banat – 65 l/mp şi Crişana – 60 l/mp. În Muntenia valorile vor fi cuprinse între 25-55 l/mp, în Transilvania – 20-50 l/mp, în Dobrogea – 25-45 l/mp, iar în Moldova - 20-40 l/mp.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Florin Piersic a fost operat de urgență. Medicii i-au descoperit o infecție la genunchi
- Firmele chineze se retrag "în subteran" în privința plăților către Rusia. Băncile nu mai au încredere - Reuters
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Cozonac fără frământare. Iese pufos și nici nu te mai chinui
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- Ce este „Slow living”-ul și cum poate redefini calitatea vieții în era modernă
- Traiul dincolo de hotare. O româncă stabilită în Londra: „Să trăiești astăzi în Londra este foarte scump, nu foarte greu”
- INFRAMETEO, la final! Ultimele informații de la ANM: Elena Mateescu anunță la ce să ne așteptăm
- Zodia care este cuprinsă de invidie și nerăbdare. Astrolog: “Adevărata competiție este cu voi înșivă”