Cum va fi viitorul președinte al României. Directorul INSCOP: „Va trebui să redea sentimentul mândriei!” VIDEO
Remus Ștefureac, director general INSCOP Research, prezent la emisiunea De Ce Citim, a făcut un profil al viitorului președinte al României, în perspectiva alegerilor din 2024.
Anul electoral 2024 a fi unul intens, fără precedent în istoria politică recentă a României, cu patru rânduri de alegeri: europarlamentare, locale, parlamentare, prezidențiale. Evident că alegerile prezidențiale vor atrage atenția în gradul cel mai ridicat, pentru că este și o simbolistică, pentru că Președintele României, constituțional, are suficient de multă putere pentru a da tonul modului în care e guvernată țara. În ceea ce privește profilul președintelui, cred că românii vor alege mai degrabă acel președinte care are competențe profesionale, care este recunoscut și respectat în afara țării, care are capacitatea de a negocia, de a genera stabilitate, care nu generează conflicte, care știe să limiteze extinderea unor conflicte, care știe să împace pe toată lumea și să-i aducă la aceeași masă. Dacă vom avea o guvernare stabilă, și evident că lucrurile trebuie văzute corelat, dacă vom avea un ciclu de guvernare de patru ani de guvernare stabilă și elementul central sau narativul principal va fi de guvernare stabilă a acestei țări, atunci va trebui să fie un președinte care să aibă această abilitate de a uni, nu de a dezbina, dar în același timp va fi esențial ca viitorul președinte să fie extrem de activ în viața politică românească.” a subliniat Remus Ștefureac.
Să nu fie rupt de ceea ce se întâmplă
„Nu poate fi un președinte rupt de ceea ce se întâmplă, de marile politici. Nu mă refer doar la securitate și politică externă, care sunt atribuții constituționale ale președintelui. Cred că noi putem să interpretăm constituția într-un sens mai larg. Președintele este votat într-un scrutin general, prin urmare legitimitatea sa este cea mai mare în statul român. Vorbim despre o legitimitate democratică, atunci este firesc ca președintele să dea tonul pe marile politici care țin de educație, de sănătate, de protecția mediului, de tranziție energetică. Președintele trebuie să aibă abilitatea, capacitatea de a da tonul în această zonă. Și nu în ultimul rând, poate în acest context atingem iarăși un subiect important, cred că viitorul președinte va trebui să fie foarte credibil pentru români în ceea ce privește capacitatea sa de a proiecta și de a consolida un sentiment al demnității naționale.” a adăugat sociologul.
Redarea sentimentului mândriei
„Românii vor trebui să fie foarte mândri de președintele lor. Vor avea nevoie de un președinte care să fie și respectat în afara țării și care să știe să se bată pentru interesele acestei țări, dar cu adevărat să se bată. Asta nu înseamnă că te bați vocal, ci înseamnă să fii suficient de competent, să ai suficient de multe relații, să înțelegi cum funcționează mecanismele din Uniunea Europeană, să înțelegi cum funcționează mecanismele de relaționare și negociere cu statele aliate, astfel încât noi să punem la masa comună cât mai mult din interesele acestei țări și să aducem cât mai mult din beneficii și resurse României. Demnitatea națională va fi un element esențial. Vedem o creștere a unui curent naționalist, pe anumite zone ultrapopulist, extremist, sigur, acesta poate este un vârf al icebergului, căci marea majoritate a românilor nu-și doresc și nu validează ieșiri extreme. Sigur, există o pondere de 15-20%, poate fi, contextual, și 25%, dar 75% își doresc coerență, rațiune, muncă, profesionalism, integritate și își doresc demnitate, apărarea interesului național utilizând instrumente europene, utilizând instrumente de negociere, bătându-te pentru țara ta, dar nu uitându-te cu fața spre alte puncte cardinale, mă refer la cele estice.” a conchis directorul general INSCOP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News