Cum sunt respectați bicicliștii în Germania și Suedia. Titi Aur: La noi îți e frică să trimiți copilul cu bicicleta la pâine / video
Titi Aur, specialist în siguranță rutieră, a vorbit despre modul în care cetățenii circulă pe biciclete în alte țări.
Titi Aur, specialist în siguranță rutieră, a fost invitat la emisiunea „De Ce Conducem“, unde a vorbit despre regulile de circulație din alte țări, mai ales în Germania și Suedia, acolo unde bicicliștii sunt respectați de ceilalți participanți la trafic.
„În Germania, dacă ajungi la un semafor ai să vezi că sunt în șir mașină, mașină, bicicletă și iar mașină. Biciclistul stă la locul lui și este respectat ca fiind un vehicul. Nici el nu se duce pe lângă mașini și nici șoferii nu-l forțează.
Este un vehicul și este apreciat că se deplasează ecologic și este un cetățean model. La noi, fie biciclistul vrea să se ducă în față, fie șoferul se enervează dacă biciclistul vrea să îi ocupe un loc. Vorbim de educație și de a înțelege cu adevărat respectul pentru toți partenerii de trafic“, a spus Titi Aur.
„Apropo de Germania. Am văzut în Berlin o mamă pe bicicletă, la bicicletă era un ataș în spate în care se afla copilul, mergând pe banda de circulație. Trei mașini de lux erau în spate și niciunul dintre șoferii acestora nu claxona sau dădea flash-uri.
Toată lumea mergea normal, la viteza bicicletei, nu exista posibilitate de depășire, însă toți și-au asumat“, a adăugat jurnalistul Florin Răvdan.
„În Suedia, un prieten de-al meu are copii mici. Pe unul dintre aceștia, de 9-10 ani, mi-a spus că l-a trimis să ia pâine. Automat, instinctul meu l-a întrebat cum. Mi-a zis că l-a trimis cu bicicleta și la o distanță destul de mare de casă. L-am întrebat: Păi, trece peste stradă? / Da, trece peste tot! / Nu îți e frică? / Nu, de ce să-mi fie frică?
În primul rând, acel copil este învățat la școală cum să circule, iar în al doilea rând nu se pune problema ca un copil traversând pe pista de bicicletă să nu fie lăsat de șoferi ori să-l accidenteze. La noi, și la 16 ani îți e frică să-l trimiți cu bicicleta la pâine. Acolo e altă cultură! Asta trebuie adus aici“, a completat Titi Aur.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News