Data actualizării:
Data publicării:

Cum se taie corect ardeii pentru gătit. Ai procedat așa până acum?

Autor: Ema Apostu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

În funcție de felul de mâncare pe care ai de gând să îl prepari, trebuie să știi cum să tai ardeii grași. Iată cum se procdează.

Pentru a tăia ardeii graşi pentru gătit, trebuie să îi cureţi de seminţe şi de piele. Cu ajutorul unui cuţit fă o tăietură circulară în jurul cozii, la câţiva milimetri distanţă de aceasta. Scoate coada, cu tot cu seminţe iar apoi, cu o lingură curată, restul de seminţe rămase în interior şi membrana de culoare albicioasă de pe pereţii interiori ai ardeiului. Pune ardeiul sub un jet de apă şi clăteşte-l de resturile rămase, apoi usucă-l bine.

Dacă vrei să îl tai inele, pe care să le foloseşti apoi la ornat, pus în salate sau în mâncăruri în care nu vei amesteca, taie uşor ardeiul pe diagonală şi mai apoi în inele, de grosimea pe care ţi-o doreşti, potrivit retete.acasa.ro.

Dacă vrei să îl tai în fâşii, taie întâi ardeiul în jumătate şi apoi fiecare jumătate în fâşii subţiri. Iar pentru cazul în care vrei să adaugi ardeiul tocat în diverse tocănițe sau ciorbe, ar trebui să-l tai mai întâi în feliuţe şi mai apoi feliuţele în cubuleţe mai mici. 

Vezi și: Cum se taie corect morcovul pentru gătit. Ai greșit, până acum?

Ouă cu cartofi și cârnați la tigaie. Mâncarea rapidă și delicioasă a românilor

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel