Papa Francisc se simte bine și îşi continuă recuperarea de câteva zile, după ce a fost operat de urgență, transmite Agerpres. Totuși, suveranul pontif în vârstă de 86 de ani nu va rosti public duminică tradiţionala rugăciune Angelus, a anunţat sâmbătă chirurgul Sergio Alfieri, care l-a operat, relatează AFP şi Reuters.
"Nu are febră, toate funcţiile cardio-respiratorii sunt normale", le-a declarat chirurgul jurnaliştilor.
Însă pentru a evita eforturile care pun tensiune asupra muşchilor peretelui abdominal, cum ar fi să se ridice din pat sau să se aşeze, medicii i-au recomandat să nu celebreze public rugăciunea Angelus, adică să nu încerce să meargă la fereastra rezervei sale din Spitalul Gemelli pentru a rosti rugăciunea şi pentru a-i binecuvânta pe credincioşi.
"Papa Francisc nu are nicio problemă cardiacă în acest moment, nu a avut niciodată una în trecut (...) aşa că inima este în regulă", a insistat medicul.
Când va fi externat
"În general, după o intervenţie de acest gen, internarea durează 4-5 zile. Speram să-l convingem să rămână toată săptămâna viitoare pentru că această recuperare în spital îi va permite să se întoarcă la muncă cu mai multă forţă şi în siguranţă", a adăugat chirurgul.
El a amintit că papa Francisc nu poate să se ducă acasă pentru a se uita la televizor şi pentru a se odihni, așa cum fac alte persoane de 86 de ani, ci el are activităţi şi responsabilităţi în calitate de şef de stat şi lider al credincioşilor catolici. Totuşi, el a recunoscut că decizia finala îi aparţine papei Francisc în ceea ce priveşte momentul externării.
De ce a fost operat
Papa Francisc a fost operat de urgență miercuri, sub anestezie generală, timp de trei ore, pentru absorbirea unor "aderenţe" dureroase de pe peretele abdominal, consecinţe ale operaţiei sale la colon din iulie 2021.
Suveranul pontif va trebui să petreacă mai multe zile la cel de-al zecelea etaj al unei clinici medicale supranumite "spitalul papilor", în aceeaşi rezervă care a fost utilizată de mai multe ori şi de Ioan Paul al II-lea. Audienţele suveranului pontif au fost anulate până pe 18 iunie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- Ce au făcut primarii USR în mandatele lor. Exemplele care spun totul despre edilii pe care i-ați ales