Data actualizării:
Data publicării:

Cum se reiau cursurile în sistemul universitar. Monica Anisie, anunțul momentului

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Monica Anisie, ministrul Educației, a anunțat ce măsuri sunt adoptate în sistemul de învățământ universitar românesc, în contextul pandemiei COVID-19.

Alegeri prezidentiale 2024

Monica Anisie, ministrul educației și cercetării, alături de Consiliul Național al Rectorilor, Sindicatul Alma Mater și de asociațiile studențești au stabilit cadrul de lucru pentru derularea activităților în sistemul universitar românesc, în contextul pandemiei COVID-19.

Cum se vor organiza examenele 

Mai exact, reprezentanții universităților din România, în baza autonomiei universitare, au propus organizarea parțială în sistem on-line a examenelor de semestru, de an și de finalizare a studiilor. În situații excepționale, care impun prezența fizică a studentului, universitățile vor stabili și comunica modul de desfășurare a examenului, în condiții de siguranță pentru studenți și profesori.

În plus, Ministerul Educației și Cercetării a permis universităților românești accesul la Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR) pentru a facilita procesul de admitere în sistem on-line în instituțiile de învățământ superior. Practic, universitățile pot verifica rezultatele obținute de absolvenții clasei a XII-a, în urma susținerii examenului național de Bacalaureat, evitând, astfel, prezența fizică a candidaților la înscrierea pentru admiterea la facultate. În acest fel, au fost eliminate o serie de proceduri birocratice pentru a eficientiza procesul administrativ.

,,În această perioadă, căutăm să simplificăm cât putem de mult modalitățile prin care absolvenții clasei a XII-a se pot înscrie la facultate, în condiții de siguranță. La fel de important este și procesul de învățare-evaluare on-line din universități și am încredere că toate instituțiile de învățământ superior vor sprijini accesul la educație al studenților", a declarat Monica Anisie, ministrul educației și cercetării.

Semnarea urgentă a bugetelor rectificate ale universităților

Ministerul Educației și Cercetării și Consiliul Național al Rectorilor au stabilit modul în care sunt repartizate fondurile aprobate la rectificarea bugetară, drept cheltuială din sold destinată investițiilor, și s-a convenit semnarea urgentă a bugetelor rectificate ale universităților.

,,A fost o primă întâlnire directă a reprezentanților învățământului superior din România cu doamna ministru Monica Anisie, având ca subiect principal soluțiile pe care universitățile românești le iau în calcul în vederea finalizării anului universitar și organizării admiterii în condiții de siguranță pentru studenți și cadre didactice. Există susținerea Ministerului Educației și Cercetării în vederea asigurării cadrului legal de organizare a examenelor de semestru, de an și de finalizare a studiilor și împreună gândim varianta cea mai potrivită care să le permită tuturor studenților un acces echitabil la educație", a declarat Sorin Cîmpeanu, președintele Consiliului Național al Rectorilor.

În cadrul întâlnirii, reprezentanții Consiliului Național al Rectorilor și-au luat angajamentul că vor susține studenții și cadrele didactice în procesul de predare în sistem on-line. Fiecare instituție din învățământul superior va pune la dispoziție resurse materiale pentru a facilita accesul echitabil la educație.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel