Cum se pregătește „psihopatul” pentru divorț. Radu Leca: Tot ceea ce spune se face printr-o piesă de teatru / video
În cadrul emisiunii „Ultrapsihologie", de pe DC News și DC News TV, psihologul Radu Leca a vorbit despre pregătirile de dinainte de divorț ale psihopatului.
Potrivit psihologului, înainte de divorț, psihopatul face niște pregătiri. Iată despre ce e vorba!
„În mod uzual, există niște pregătiri pe care aceste persoane le realizează înainte de divorț. Este surprins dintr-o greșeală absurdă pe care nu a luat-o în calcul și el se apucă să se pregătească înainte de divorț. Avem 40 de elemente.”, a spus psihologul.
Primul element: refuzul de a accepta divorțul și negarea realității
„În primă fază vei auzi așa: „Niciodată nu voi divorța de tine! Divorț? Nici nu vreau să aud așa ceva! Nu intră sub incidența mea! Nu vreau! Nu se pune problema!” și realmente îl vezi că se tăvălește pe jos, indiferent de cât de toxică e relația.
„Vrei să divorțezi? Te voi ține în tribunale și trei ani de zile.” El va face tot ce poate ca să te țină în interiorul procesului. Va ajunge să depună acte și de la imprimanta cumpărată în urmă cu 10 ani și de la mașina de spălat, mașina de spălat vase, uscător, televizor, tot. El depune acolo și se fac termene peste termene și el te va enerva.
Când te duci la el și îi spui, îți va răspunde: „Divorțăm? Noi doi? Nu se poate așa ceva. Dar nu m-am așteptat, m-ai luat prin surprindere! Cum adică? Noi doi divorțăm după atâția ani? Nu se poate! Și copilul?” și îl vezi cum vine spre tine, se bagă în universul tău, limita aia de un metru nu mai există. Așa de teatral este.", a spus psihologul.
E un teatru
Psihologul susține că psihopatul va face tot posibilul să nu divorțeze, chiar dacă se află într-o relație toxică. El va juca o adevărată piesă de teatru pentru a-și convinge partenera să nu divorțeze.
„Evident că se va folosi de toată lumea. E un teatru. Tot ceea ce spune se face printr-o piesă de teatru. Ea vine și spune: „Divorțăm!” și el răspunde: „Vai, cum să divorțăm fără să luăm noi o masă la restaurant împreună?”
La masa aia, la restaurant, care o să fie cu flori, cu lumânări, cu inel pe masă, cu declarații de dragoste, ia microfonul și începe să îi spună „Iubirea mea, cât te iubesc eu pe tine... Doamnelor și domnilor, lângă mine este cea mai minunată femeie din lume, soția mea pe care o ador, pe care o iubesc. Este mama copiilor mei. Aplauze!” și toată lumea zice că omul e îndrăgostit.
Și ea spune: „Ai înnebunit? Noi am ieșit în oraș ca să divorțăm.” „Eu nu pot să divorțez de tine, eu te iubesc sincer”
Aici este patologia omului, în nebunia lui. Nebunia lui spune în felul următor: fac orice ca să rămân pe confortul ăla. Nu-ți spun că după ce se pronunță divorțul cu dificultate și copilul merge în vizită la el, el sună și întreabă: „Le-am făcut copiilor cartofi cu carne, e bine?” „De ce m-ai sunat?" „Să-ți spun că le-am făcut copiilor cartofi cu carne”.
De fapt, de ce te-a sunat? Ca să-ți audă vocea. El e dependent de timbrul tău vocal.”, a spus Radu Leca la emisiunea „Ultrapsihologie", de pe DC News și DC News TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News