Data publicării:

Vezi cum se împart comisiile parlamentare

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
zgonea-dece
zgonea-dece

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a anunțat, marți, că PSD va primi la Camera Deputaților conducerea a șapte comisii parlamentare, PNL va lua cinci comisii, PDL și PP-DD câte două, iar UDMR, PC și grupul minorităților vor primi conducerea câte unei comisii.

Valeriu Zgonea a precizat că aceste comisii sunt împărțite conform ponderii, explicând totodată că președinția Senatului o va prelua și pe cea a Comisiei de regulament, așa cum prevede o "cutumă" stabilită de PDL. "Numeric (comisiile - n.r.) sunt împărţite conform ponderii. Grupul PSD are 38,47% din cele 18 comisii, cea de a nouăsprezecea, conform cutumei din Parlament, revenind partidului care preia preşedinţia Camerei Deputaţilor, ce va face o nominalizare şi pentru preşedintele Comisiei de Regulament. La Senat, preşedinţia Senatului va prelua şi preşedinţia Comisiei de Regulament. Este o cutumă nouă, instituită de PDL în ultimii patru ani de zile. Noi am acceptat-o, am mers pe aceleaşi principii şi colegii de la PDL au acceptat aceste principii în aşa fel încât două comisii le revin celor de la PDL, două celor de la PPDD", a declarat președintele Camerei Deputaților.

Valeriu Zgonea a mai declarat că șefiile comisiilor mai pot fi negociate până la convocarea Parlamentului, punctând totodată că, până în prezent, negocierile au fost flexibile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel