
Șansele de supraviețuire în cazul unei bombe nucleare sunt minime, însă cei norocoși, aflați la o distanță considerabilă, pot avea câteva șanse de supraviețuire. Odată ce bomba a fost detonată vor fi două momente imediate în care cel mai sigur loc este culcat pe pământ în cazul celor care sunt afară sau la subsol, sub placa de beton, în cazul celor care se află în interior. Unda de șoc care va trece, va parcurge kilometri întregi, cauzând distrugeri, urmată fiind de reversul undei, care va trece în sens invers, spre locul detonării. Pentru cei aflați afară, este indicat să își acopere cu mâinile urechile, să închidă ochii și să își limiteze respirațiile.
După acestea urmează ca din cer să cadă particule, emanații sau reziduuri ale deflagrației, elemente ce sunt extrem de periculoase, fiind puternic radioactive. Particulele radioactive vor coborî din cer sub formă de ploaie; dacă nu ești prins de ploaie, particulele vor rămâne suspendate în cantități mici în aer și pot fi inhalate. De aceea, adăpostirea într-un loc izolat, cu cât mai puține ferestre și ziduri de beton, este principala grijă. Primele 48 de ore sunt cruciale supraviețuirii, întrucât radiațiile emanate și haosul creat pot minimiza șansele de a trăi.
Apa, o resursă importantă
Cei aflați înăuntru ar trebui umple fiecare recipient din casă, de la cadă până la fiecare cană din dulapurile din bucătărie, cu apă. În mai puțin de o oră, toate sursele de apă pot fi contaminate, cu excepția surselor deja izolate înainte de lansarea bombei. Rezervele de apă îmbuteliată și conserve sunt indicate în cazul în care amenințarea devine una reală. Probabilitatea ca o persoană să treacă prin armaghedonul nuclear să supraviețuiască primei lovituri este încă mică, dar cu suficientă rapiditate pentru a profita de situație, șansele ar fi mult mai favorabile, a scris un utilizator al platformei Reddit.
CITEȘTE ȘI - Ce prevede decretul privind mobilizarea, semnat de Vladimir Putin. Vezi aici textul documentului
CITEȘTE ȘI - Ciuvică, după amenințările lui Putin: Vrea să amplifice un curent. Nu o să-i iasă / video
Putin a decretat mobilizarea generală
Președintele rus, Vladimir Putin, a ținut un discurs miercuri dimineață, după ce și-a amânat conferința de marți seara.
Putin a spus că va folosi „toate mijloacele pe care le avem la îndemână” și că cei care încearcă să folosească șantajul nuclear împotriva Rusiei vor afla că acesta poate fi întors împotriva lor. El a precizat în mod explicit „Nu blufez”. Acesta a mai spus că susține o „mobilizare parțială, subliniez că este o mobilizare parțială”. Doar cei care sunt în rezervă vor fi înrolați. A fost semnat decretul de mobilizare parțială. (citește mai mult AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De la ce vine porecla lui "Farmazon". Adrian Porumboiu: "Buzatu e homeless comparativ cu el"
- Ce trebuie să facă toți șoferii la fiecare 6 secunde. Titi Aur: Toate testele au demonstrat. Ar trebui învățat în școala de șoferi
- ”Luna Neagră”, în semnul Fecioarei în octombrie. Oportunități inedite. HOROSCOP: E un moment excelent
- Ce spunea avocatul lui Dumitru Buzatu despre scopul ascuns al marilor dosare care apar în preajma alegerilor: Lucrurile încep să se agite
- Marina Almășan și fosta soție a lui Victor Socaciu, la cuțite! Au trecut de la acuze la amenințări
- Olivia Steer spune că prietenii ei s-au îmbolnăvit de enteroviroză de la dârele lăsate de avion pe cer. ”Apar NUMAI deasupra aglomerărilor urbane”
- Scene șocante în Constanța. Fiul unei procuroare DNA și-a împușcat un prieten, după ce a fost înjunghiat
- Marcel Boloș spune la ce taxe noi nu poate renunța guvernul: "Nu le putem tolera la infinit"
- UE ar putea permite importurile de gaze din Rusia. Ce scoate la iveală un proiect al platformei energetice, obținut de Politico
- Mircea Badea, despre speța Dumitru Buzatu, ”ultimul din garda lui Dragnea”: Nu a fost flagrant și vă spun și de ce