Data publicării:

Cum să nu cazi în capcana de a lua căței de la speculanții care înmulțesc animalele necontrolat. Experiența campionului RXF Meko

Autor: George Eduard Caramiciu | Categorie: Politica
WhatsApp
DC News / DC Anima
DC News / DC Anima

Campionul RXF Meko a fost invitatul emisiunii DC Anima, realizată de Tudor-Tim Ionescu. Cei doi au vorbit despre animalele de companie, nutriție și sport.

„Au apărut mulți speculanți care înmulțesc animalele necontrolat și îi vând un pic mai ieftin, dar nu cu mult, pentru a face profit. Cum de nu ai intrat pur și simplu pe internet și ai căutat „Pomeranian” și cum de ai ajuns să iei de la un crescător autorizat?”, a fost întrebarea lansată de realizatorul emisiunii în contextul în care există mulți înmulțitori de animale ce nu au recunoaștere oficială.

„E cunoscut băiatul de la care am luat. Vinde cam la toate vedetele din România. El deja voia să mă caute pentru o colaborare, eu știind de el, el știind de mine. Tot apăreau cățelușii ăștia pe internet la x,y,z și atunci e normal să întrebi și să devii curios. Practic, noi căutam amândoi. Eu voiam să dau de el pentru că știam că e un băiat care are toate documentele puse la punct. Am făcut apel la el pentru că este cel mai în măsură la momentul actual în România, cel puțin pentru pomeranian. Știam cum îi crește, ce și cum. Atunci, el mi-a zis „Chiar voiam să dau de tine”. A venit și i-a făcut cadou pomeranianul lui Selim; a fost cel mai fericit. I-am făcut surpriză, e cel mai fericit acum. I-a schimbat viața pentru că stă toată ziua cu el. L-a făcut pe băiatul meu responsabil, a înțeles cum un animal de companie te învață. Se dezvoltă iubirea față de animale”, a răspuns campionul RXF Meko.

Youtube video image

Cum s-a schimbat viața fiului prin animale de companie

„Selim e cel care se ocupă de el. Noi înțelegem cu toții când mergem la job; Selim are SRL-ul lui. E un om de afaceri mic. Atunci, trebuie să vină altă persoană să facă lucrurile astea, precum eu, mama lui sau o persoană angajată. În general, eu i-am luat cățelul și am vorbit cu el după ce i-am făcut surpriza. I-am zis așa: „Tu ți-ai dorit un prieten, nu?”, el zice că „Da”. Apoi, l-am întrebat dacă „trebuie să-ți iubești prietenul”, la care a zis tot „Da”. A înțeles că și cățelul are nevoi, ca un prieten, că trebuie să iasă afară. A înțeles și face”, a  zis campionul RXF Meko. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel