Disputa între cei care iubesc câinii şi cei care se tem de câini a încins spiritele  în societatea românească. Indiferent ce soluţie va fi adoptată, este cert că va trebui să mai convieţuim o vreme cu animalele abandonate pe străzi. Cum să evităm ”conflictele”? Ce trebuie să facem, după o muşcătură? Iată ce spun un instructor canin recunoscut pentru rezultatele sale şi un medic care lucrează la Centrul Antirabic al Institutului Naţional Matei Balş.

Marea majoritate a maidanezilor sunt animale sănătoase fizic şi psihic, aşa că nu trebuie să ne aşteptăm să ne atace fără motiv sau să ne transmită boli, spune Vlad Popescu, instructor canin la Clubul Câinilor Utilitari (www.caini- utilitari.ro), pentru revista Doctorul Meu.

Selecţia naturală este destul de dură, astfel că indivizii care au defecte sau care contractează boli severe nu supravieţuiesc. Comportamentul câinilor trebuie interpretat din perspectiva biologiei şi nu conform a ceea ce ne imaginăm noi ca fiind moral, normal sau de dorit. Cei care spun că un câine a muşcat "nejustificat" se referă, de fapt, la o justificare specifică modului de gândire uman şi nu la realitate. Numărul de incidente neprovocate este insignifiant din punct de vedere statistic, consideră dl. Vlad Popescu.

Ce nu trebuie să facem

1. Ţipetele, mişcările bruşte, reacţia violentă, încercarea de a-i lovi sau de a arunca pietre, ridicarea mâinilor sunt comportamente care îi provoacă pe câini, prin caracterul lor ameninţător. Aceste manifestări trădează şi slăbiciune. Orice individ care ameninţă, dar în acelaşi timp dă de înţeles că este slab, va deveni victimă.

2. Fuga, retragerea grăbită, ocolitul evident sunt lucruri care declanşează instinctul de vânătoare, deci îi invită să ne urmărească.

3. Bicicletele, rolele, skateboard-urile sunt ameninţătoare când se apropie de câini şi declanşează instinctul de vânătoare atunci când se îndepărtează de ei. Cel mai bine ar fi ca, atunci când ne apropiem de o haită necunoscută, să ne dăm jos sau să încetinim până la viteza normală de mers pe jos.

4. Privitul în ochi este o ameninţare la toate mamiferele superioare.

5. Pericolul cel mai mare este EZITAREA. Orice gest aparent normal, dacă este însoţit de ezitare, provoacă suspiciune şi trădează slăbiciune - exact combinaţia pe care dorim să o evităm.

Mişcările bruşte percepute ca o ameninţare

Pentru câini nu există străzi, ghene, intrări în bloc sau biciclete, ci resurse, teritorii, stimuli şi actori. Pentru un câine, un copil pe bicicletă nu e nici un trecător nevinovat, dar nici unul vinovat, ci pur şi simplu un obiect care se mişcă destul de repede încât să-i declanşeze instinctul de vânătoare.

Un om beat sau un aurolac nu sunt "oameni cu suflet rău", ci indivizi care nu se mişcă natural. Prin asta par imprevizibili, deci sunt trataţi ca o ameninţare.

Noaptea, câinii nu sunt deranjaţi de oamenii care trec pentru că le-ar strica somnul. Fiind obişnuiţi să vadă mai puţini oameni noaptea, atunci când trece o persoană se tem mai tare şi latră pentru a o goni.

Câinii nu simt frica prin miros, aşa cum se crede. Stimulul principal în interacţiunea cu omul este văzul. Astfel, dacă noi nu afişăm frica, ei nu o vor percepe.

Ce trebuie să facem1. Atitudinea recomandată este SIGURANŢA DE SINE. Nu e neapărat nevoie să o simţim, dar trebuie să o afişăm. Gesturi clare şi calme, poziţia corpului dreaptă, mimica feţei calmă şi încrezătoare, chiar nepăsătoare. În acest fel transmitem non-verbal mesajul că nu încercăm să-i ameninţăm, dar că suntem perfect capabili să ne apărăm. 2. Să ţinem mâinile pe lângă corp sau în buzunare. 3. Să le respectăm spaţiul personal. Să nu trecem peste ei, la câţiva centimetri etc. Să îi ocolim cât mai natural, fără să dăm senzaţia de ezitare. 4.  Să le dam senzaţia că nu îi luăm în considerare. Deşi îi supraveghem, să dăm senzaţia că ne uităm înainte, pe deasupra lor, să părem preocupaţi de altceva. Observaţiile personale au arătat că vorbitul la mobil este un factor liniştitor pentru câini, deoarece distrage subiectul uman de la situaţia prezentă, făcându-l să se comporte natural. 5.  Când vorbim cu câinii să o facem ca şi cum am fi stăpânii lor, cu un ton dojenitor, blând şi lipsit de agresivitate, astfel încât să ne asocieze cu un actor dominant.Sfaturi pentru copiii încolţiţi de o haită1. Ne oprim şi băgăm mâinile în buzunar; 2. Împingem uşor burta înainte; 3. Aşteptăm până se calmează din lătrat (sigur se vor calma); 4. Începem să ne retragem uşor, având grijă să nu îi privim direct în ochi; 5. Dacă iar încep să latre, ne oprim şi repetăm comportamentul. Câinii se vor calma şi în maxim 3 minute ne vor lăsa în pace!Noul vaccin antirabic: cinci injecţii, în mână

Nu doar câinii, ci şi pisicile pot transmite rabia. Zece la sută dintre persoanele vaccinate la Matei Balş au fost muşcate de pisici. Șobolanii sau liliecii sunt de asemenea vectori ai virusului turbării. Rabia este o boală mortală în lipsa vaccinării, cu o perioadă de incubaţie de la 4 zile la câţiva ani. ”În medie, boala apare după 1-2 luni de la momentul în care se produce muşcătura, dacă nu se face vaccinarea, spune dr. George Tocan.

„Virusul avansează de-a lungul filetelor nervoase, spre creier, de aceea este important locul unde a pătruns în corp. Dacă e o muşcătură de faţă, perioada de incubaţie e mai scurtă, dacă muşcătura e la picior, durează mai mult incubaţia. Ce este important de ştiut este că s-a renunţat la aşa numita vaccinare în burtă. Vaccinul modern se administrază în braţ, fiind necesare cinci doze, câte una la 3, 7, 14 şi 28 de zile de la momentul primei injecţii. Nu întotdeauna este necesară vaccinarea. De exemplu, dacă animalul este cunoscut şi poate fi urmărit 14 zile, asigurându-ne că nu a murit în acest interval. Sau dacă nu a fost o muşcătură profundă, în care să curgă sânge, ci doar una superficială. Dar, acest lucru e stabilit numai de către medic, iar vaccinarea împotriva tetanosului este obligatorie. De altfel, tetanosul e şi cel mai important risc în cazul muşcăturilor. Vaccinul antirabic asigură o protecţie de 5 ani, din momentul vaccinării, cel antitetanos doar 1 an”.

Proprietarii de animale pot să ”umanizeze” câinii care par periculoşi. Nimeni nu se sperie de un chihuaua sau de un pechinez, dar reacţia în faţa unui dog argentinian poate fi atât de puternică încât îl face pe animal să o perceapă ca pe o intenţie de atac din partea omului. Soluţia: o cravată, un dispozitiv caraghios, gen antenuţe, sau o şepcuţă de soare pe care unii câini le poartă cu plăcere. Dintr-un agresor feroce, cum era perceput, câinele se transformă într-un companion amuzant, care stârneşte râsul trecătorilor.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News