Data publicării:
Cum să mănânci de sărbători, FĂRĂ să te îngrași. Carmen Brumă: Cea mai eficientă metodă, e câștigătoare!
Carmen Brumă a spus cele cinci reguli esențiale pentru masa de sărbători.
"Masa de Crăciun este de obicei foarte bogată şi conține multe preparate cu foarte multe calorii. Dar, cu puțină grijă şi cu nişte strategii ajutătoare, nişte strategii corecte poţi să estompezi sau chiar să anulezi eventualul câștig ponderal.
În primul rând ai putea, de exemplu, să consumi în prima parte a zilei alimentele cu multe calorii. Precum: șoriciul, toba, caltaboșii, sarmalele, astfel încât să îi dai organismului șansa, răgazul necesar pentru a le consuma şi nu pentru a le depune.
O altă strategie câștigătoare din punctul meu de vedere, şi cea mai eficientă metodă de a nu te îngrășa, este mișcarea. Sigur că putem vorbi de antrenamente pe care să le faci în casă. Aşa cum fac eu de foarte mulţi ani de zile. Și aşa cum recomand şi în programele mele.
"Doza de siguranță la alcool ar fi de 3 pahare pe zi"
Pe lângă antrenamentele de acasă ai putea, pur şi simplu, să faci mișcare în aer liber. Să te plimbi, să mergi alert, să alergi ușor. Sau pur şi simplu să stai la temperaturi scăzute. Pentru că astfel este activată termogeneza. Adică efortul pe care organismul îl face pentru a păstra constantă temperatura organelor interne.
Cu cât temperatura de afară în care stai este mai scăzută, cu atât efortul organismului este mai mare. Ceea ce se traduce printr-un consum caloric mai mare. Aşadar, după o masă copioasă de Crăciun cu familia, în care ai consumat diverse preparate calorice, este foarte bine să te duci afară să faci mișcare în aer liber.
Ca ultimă strategie pentru masa de seară aş recomanda ca pe lângă preparatele tradiționale pe care le alegi să le consumi să pui şi o salată din legume proaspete. Pentru că ea conține apă şi fibre care te vor ajuta să te saturi mai repede. Fără ca tu să percepi acest lucru ca pe o restricție.
Doza de siguranță la alcool ar fi de 3 pahare pe zi. Astfel încât să nu adaugi kilograme pentru că alcoolul îngrașă printr-un dublu mecanism. Adică prin caloriile pe care e conține, dar şi prin semnalul dat organismului de a le stoca", a declarat Carmen Brumă, la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News