Cum să folosești în casa ta pliculețele silica gel
Pliculețele de silica gel pe care le găsești, în general, în cutiile de pantofi sau în gențile abia cumpărate îți pot veni în ajutor în diverse situații. Iată cum poți să le folosești:
Nu mai arunca pliculețele de silica gel pe care le găsești în cutiile lucrurilor abia cumpărate! Sunt utile în multe situații. În continuare, îți prezentăm câteva moduri în care le-ai putea folosi.
Silica gel, un material granular obținut prin deshidratarea gelului de bioxid de siliciu, absoarbe umezeala. Când este folosit la o temperatură de 24 grade Celsius și o umiditate relativă de 20%, poate absorbi 35% din greutatea lui în apă.
Cu cât umiditatea crește mai mult, cu atât silica gelul poate absorbi mai multă apă - cantitatea crește, de asemenea, dacă perioada de timp este mai mare.
Poți folosi pliculețele de silica gel pentru a scoate umezeala din telefonul tău
În cazul în care ți-ai scăpat telefonul mobil în apă, pliculețele de silica gel te pot ajuta. Pune telefonul într-un bol umplut cu pliculețe de silica gel și lasă-l acolo timp de 24 de ore. Înainte să deschizi telefonul mobil, asigură-te că umezeala a fost îndepărtată în mod corespunzător.
Pliculețele de silica gel, în cutiile în care păstrezi fotografii vechi, documente sau casete VHS
Pliculețele de silica gel pot fi o soluție și când vine vorba de păstrarea fotografiilor vechi, a documentelor sau casetelor VHS. Pune toate aceste lucruri în cutii de depozitare, iar în interior, pliculețele de silica gel. Astfel, lucrurile tale vor rămâne perfect uscate.
Usucă semințele pentru flori sau legume cu silica gel
Poți usca semințele pentru flori sau legume, înainte să le pui la păstrare, cu pliculețele de silica gel.
Două-trei pliculețe de silica gel în casoletele de plastic în care ții semințele le vor păstra în stare perfectă până când decizi că e momentul să le plantezi.
Și pastilele pot fi păstrate în stare perfectă cu pliculețele de silica gel
Nu degeaba atunci când cumperi vitamine găsești și un pliculeț de silica gel în recipient sau în capac. Astfel, umezeala este ținută sub control, iar produsul nu se alterează. Poți folosi și tu silica gelul atunci când vrei să păstrezi pastilele în stare perfectă, scrie cumsa.ro.
Silica gel în cutia de bijuterii sau trusa pentru cosmetice
Dacă vrei să eviți urmele negre de pe bijuterii, când umezeala din cutie e mult prea mare, pune două-trei pliculețe de silica gel. Problemă rezolvată!
De asemenea, mai poți folosi pliculețele de silica gel în trusa pentru cosmetice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News