Cum să cureți cuptorul cu ingredientele din casă. Trei variante simple
Iată cum să cureți cuptorul cu ajutorul ingredientelor pe care le ai deja în casă.
1. Pentru curățarea cuptorului poți folosi, în primul rând, amestecul dintre bicarbonatul de sodiu și oțetul alimentar. Amestecă aproximativ jumătate de cană de bicarbonat de sodiu cu apă și aplică soluția pe geamul de sticlă, dar și pe pereții cuptorului. Ai grijă să eviți elementele de încălzire.
După două ore în care ai lăsat soluția să acționeze, ia o sticlă cu pulverizator și pune în ea apă și oțet alb, în părți egale. Pulverizează soluția obținută peste cea cu bicarbonat. Lasă spuma creată să acționeze o jumătate de oră, iar apoi curăță cu o cârpă umedă.
2. O altă variantă este să folosești apă fierbinte și oțet alb. Pune apa la fiert și adaugă oțet. După 30 de secunde, ia vasul de pe foc și pune-l în cuptorul oprit - acolo îl poți ține cel mult o oră. Vei putea îndepărta murdăria mai ușor apoi, cu o cârpă și cu săpun lichid.
3. Sucul de lămâie poate fi, de asemenea, de ajutor. Amestecă o lingură de detergent lichid de vase cu o lingură de suc de lămâie și o jumătate de lingură de înălbitor, într-un litru de apă caldă. Aplică amestecul pe cuptor cu un burete. Așteaptă 45 de minute și îndepărtează murdăria, potrivit cumsa.ro.
VEZI ȘI: Cum fierbi laptele fără să dea în foc. Trucuri de care probabil nu știai
Alege o oală suficient de încăpătoare pentru ca spuma laptelui să nu se poată ridica atunci când ajunge la punctul de fierbere. Există și oale speciale pentru asta. Totodată, nu grăbi fierberea. Laptele trebuie să fie fiert la foc mic și la temperatură redusă. Nu face altceva când fierbi laptele, astfel vei putea preveni orice incident neplăcut.
Iată câteva trucuri care îți vor fi de ajutor când mai fierbi lapte:
Pune o lingură de lemn deasupra oalei
Când pui la fiert ceva ce ar putea da în foc, precum laptele, ia lângă tine și o lingură de lemn. După ce o așezi deasupra oalei, vei observa că lichidul transformat în spumă nu mai trece de margini.
Se întâmplă asta pentru că lemnul este un bun izolator. Lingura de lemn rămâne mai rece decât oala în care fierbi laptele, iar bulele formate deasupra se transformă rapid înapoi în lichid. Totodată, lemnul se îmbibă de apă. Ai grijă însă să înlocuiești lingura de lemn din când în când pentru că, în caz contrar, trucul nu va mai fi eficient.
Citește continuarea articolului AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News