Dar, odată cu trecerea anilor, lucrurile se pot schimba și multe femei și bărbați ”de vârstă mijlocie” se confruntă cu o provocare dificilă: pe de o parte să aibă grijă de propria familie, iar pe cealaltă parte să aibă grijă de părinții în vârstă.

A învăța să avem grijă de cei care aveau grijă de noi

Este provocarea cu care se confruntă bărbații și femeile care sunt implicați simultan pe două ”fronturi” dificile, cum ar fi îngrijirea unui părinte în vârstă și îngrijirea unui copil sau a mai multor copii. O provocare care îi determină pe oameni să devină părinți ai părinților lor, mișcându-se ca acrobații între casă, copii, serviciu, medici și documente pentru accesul la îngrijire.

Cum să reconciliezi nevoile vieții cu nevoile părinților care îmbătrânesc

Cum să depășim sentimentul de vinovăție care ne asaltează atunci când considerăm părinții în vârstă ca o ”povara” de purtat?

De asemenea, se întâmplă ca boala unui părinte în vârstă să apară într-o anumită etapă a vieții unui copil, de exemplu în vârsta de dezvoltare sau în timpul adolescenței: a putea satisface nevoi și a acorda aceeași atenție ambelor necesită o nouă ”structură relațională” în cadrul familiei, relatează un articol publicat în Fiore Verde.

Nu este ușor pentru o persoană în vârstă să accepte bătrânețea, mai ales dacă de-a lungul vieții a fost întotdeauna independentă și de ajutor pentru ceilalți. Adesea, vârstnicii manifestă două tipuri de nevoi în creștere: nevoia de dependență fizică (în funcție de condițiile lor de sănătate) și nevoia de a menține o identitate de adult (nevoia de autonomie).

Conflictul dintre aceste două nevoi marchează profund sensul relațiilor dintre părinți și copii. Părinții în vârstă trebuie să-și dezvolte ideea de a depinde de copiii lor, iar aceștia, la rândul lor, trebuie să se gândească să-și asume părinți din ce în ce mai puțin autonomi.

Acest nou eveniment pune la încercare întregul sistem familial. Persoana în vârstă care nu este autosuficientă merge să locuiască cu copilul său, așa că este necesar să se creeze un spațiu pentru noul oaspete în familie, redefinind și structura casei, de exemplu oferind o cameră părintelui bolnav, sacrificând spațiu pentru copii. Această nouă redefinire poate crea inconveniente ”noii familii”, deci este necesar să se poată media cu toți membrii prezenți.

Diverse faze ale vieții

Nu sunt rare cazurile în care totul se întâmplă în același timp și de aceea, de exemplu, o femeie descoperă că așteaptă un copil și în același timp descoperă boala unui părinte, trecând astfel de la o veste veselă la una extrem de tristă.

Ce emoție să prevaleze? Cum să ne bucurăm de viața care se naște în noi fără să ne simțim vinovați pentru cea care se termină? Oricât de absurd și de dificil sună, odată ce ești conștient de boala unui părinte, ar trebui să împărtășești cu ei momentele de bucurie cât mai mult posibil.

Implicarea lor în deciziile care trebuie luate despre, de exemplu, organizarea unei nunți, a unei nașteri le-ar putea da ideea că sunt încă utili. Luarea în considerare a opiniilor și sfaturile lor despre ce să facă este de ajutor pentru părintele care se simte important în timp ce nu poate ieși din casă, de exemplu, și pentru copilul care încă simte că se poate bucura de ajutorul și atenția părintelui. 

Acceptarea ajutorului extern

La început ideea de a primi ajutor de la cineva ”din afara familiei” nici nu este luată în considerare pentru că este trăită ca un fel de ”descărcare” de responsabilități și mai ales pentru că ești convins că poți face el singur.

Dar acceptarea ajutorului nu înseamnă abandonarea părintelui: ajutorul este o resursă în familie. Cei care nu o acceptă sunt nevoiți să își sacrifice viața, angajamentele și pe cele ale copiilor lor, creând astfel un mare disconfort în noul sistem familial.

Ar putea apărea o acumulare de tensiuni pe care familia nu le mai poate suporta. Prin urmare, recurgerea la ajutor extern, cum ar fi un îngrijitor în anumite momente ale zilei, poate ajuta să nu se schimbe complet viața de zi cu zi.

”Simțul datoriei” față de părintele bolnav nu trebuie să prevaleze asupra vieții noastre pentru că riscăm să neglijăm copiii și partenerul creând inconveniente.

Simptomul de vinovăție

Dacă nu suntem în stare să acceptăm ideea că bătrânii au nevoie de noi și conviețuirea cu el devine o povară, aducând probleme chiar și în cadrul familiei, ar putea fi oportun să luăm în considerare aducerea bătrânilor într-o unitate de zi sau o instituție competentă (reședință deservită, azil de bătrâni, reședință protejată etc.) unde poate fi îngrijit adecvat.

Asta nu înseamnă să-ți abandonezi persoana iubită. În unele cazuri această detașare fizică ajută la reechilibrarea relațiilor cu persoanele în vârstă și cu întreaga familie: detașarea fizică nu este o detașare emoțională. A merge des să-i vizitezi, a căuta o structură nu departe de casă, a fi prezent în viața lor invitându-i acasă ori de câte ori este posibil, este un mod de a avea grijă de persoana iubită care ne permite să nu fim asaltați de sentimente de vinovăție.

Restul membrilor familiei

China a adoptat recent o nouă lege care impune copiilor adulți să-și viziteze părinții ”frecvent”. Măsura a luat naștere în urma faptului că populația chineză îmbătrânește rapid din cauza politicii unui singur copil.

Cercetările arată că fiicele oferă cea mai mare parte a îngrijirii părinților. Depinde mult de angajamentele de serviciu dar și de relația pe care o avem între frați și cu aceiași părinți.

Totuși, împărtășirea îngrijirii celor dragi este fundamentală: de exemplu, sunt cei care pot oferi asistență zilnică găzduind părintele în vârstă în casa lor, cei care îi pot însoți în anumite locuri (de exemplu la medic), cei care pot ai grijă de cheltuieli, oferind o contribuție economică... 

Important este că fiecare își face partea, și pentru că în acest fel poate împărtăși tristețea și grijile pentru părinți.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News