
Pentru a ne bucura de o dantură frumoasă și sănătoasă pe termen lung, este nevoie de eforturi constante. Pe lângă igiena dentară zilnică, există și alte aspecte de luat în considerare.
Din păcate, multe persoane ajung la dentist abia după apariția simptomelor neplăcute. Ei bine, este important de reținut că trebuie să vizităm medicul stomatolog regulat, pentru a preveni afecțiunile dentare.
Iată tot ce trebuie sa faci pentru a avea o dantură sănătoasă.
1. Îngrijește-ți zilnic dinții
În primul rand, este esențial să ai o igienă dentară riguroasă. Aceasta presupune:
2. Efectuează igienizarea profesională regulat
Nu trebuie să mergem la dentist doar când ne supără o problemă dentară. Este mult mai simplu și mai puțin costisitor să prevenim decât să tratăm.
Igienizarea profesională se realizează în cabinetul stomatologic la fiecare 6 luni. Aceasta cuprinde detartraj, periaj profesional și airflow. În același timp, medicul efectuează consultația de rutină, pentru identificarea eventualelor probleme afecțiuni.
- Periaj de 2 ori pe zi: spală-ți dinții de 2 ori pe zi timp de minim 2 minute. Ține periuța în unghi de 45 grade perpendicular pe suprafața dentară și efectuează mișcări sus-jos, de la baza dinților către vârf.
- Curățare cu ață dentară: aceasta trebuie utilizată măcar o dată pe zi. Cu ajutorul aței dentare, ne asigurăm ca nu rămân resturi alimentare în spațiile interdentare, unde periuța nu poate ajunge.
- Clătire cu apă de gură: acest produs de igienă dentară are rolul de a îndepărta bacteriile, inclusiv cele ascunse în zone greu accesibile. Întreabă medicul dentist ce tip de apă de gură ți se potrivește.
Printre rolurile igienizării profesionale se numără:
- Eliminarea tartrului (depuneri dure pe suprafața dentară), inclusiv cel ascuns sub gingie.
- Prevenirea retracției gingivale, gingivitei și parodontozei, cauzate de depunerile de tartru.
- Prevenirea pierderii dinților, prin scăderea riscului de parodontoză.
- Eliminarea eficientă a plăcii bacteriene și prevenirea cariilor.
- Albirea dinților și îndepărtarea petelor de pe dantură, prin procedura airflow (jet de apă cu bicarbonat).
3. Tratează la timp afecțiunile dentare
Unele afecțiuni dentare, cum ar fi cariile, nu cauzează simptome în stadiu incipient. Prin urmare, dacă în timpul consultației de rutină medicul identifică o problemă dentară, este indicat să o tratezi înainte ca aceasta să avanseze.
Chiar dacă ești tentat să amâni tratamentul, cel mai bine este să iei măsuri din timp. Astfel, dintele poate fi salvat prin proceduri simple. În schimb, afecțiunile severe necesită tratamente complexe și costisitoare.
Dacă deja prezinți simptome precum dureri dentare sau sângerări gingivale, adresează-te medicului stomatolog cât mai repede. Analgezicele calmează durerea, însă nu tratează cauza acesteia.
4. Adoptă obiceiuri alimentare sănătoase
Alt lucru de luat în considerare este alimentația. O dietă echilibrată aduce beneficii întregului organism, inclusiv danturii.
Ce alimente ar trebui să eviți pentru a avea o dantură sănătoasă:
- Dulciuri preparate în casă sau din comerț (bomboane, napolitane, ciocolată, jeleuri etc.)
- Gumele cu zahăr
- Produse de cofetărie și patiserie
- Sucurile din comerț
Deși nu este nevoie să le restricționezi complet, este indicat să le consumi cât mai rar.
5. Reconstruiește-ți dantura
Dinții lipsă afectează alinierea întregii danturi. Atunci când nu mai există rădăcina dintelui, masa osoasă se deteriorează. De aceea, este indicată înlocuirea dinților lipsă cu implanturi. În acest mod, este menținută integritatea oaselor maxilare.
În concluzie, ai grijă de sănătatea dinților tăi nu numai prin obiceiuri de igienă dentară, ci și prin vizite regulate la medicul dentist, scrie Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Hellvig, către Halep: Am demisionat, am renunțat la tot și am decis să lupt până în pânzele albe pentru a dovedi că sunt nevinovat
- Vecinii lui Călin Donca, detalii stânjenitoare despre „milionarul de carton“ / „Trăiește în casă și cu amanta și cu soția“
- De ce a divorțat Christian Sabbagh de fostele soții: "Inevitabil apar discuții, certuri. Oricât ai încerca să te ferești..."
- Se complică lucrurile la Chefi la cuțite. Irina Fodor, anunț în timpul filmărilor
- Smiley, primele declarații după ce a rămas fără permis: "Am fost testat antidrog"
- Se introduce o nouă materie în toate școlile din România. Ce vor studia elevii în plus
- Horoscop 27 septembrie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care va face o schimbare la serviciu. Te-ai săturat să muncești mult pe bani puțini!
- Horoscop 28 septembrie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care trebuie să fie atentă la bani. Mare grijă cui împrumuți sau de la cine iei!
- Casa Verde Fotovoltaice, blocat. Chirieac către Neculaescu: Dacă primiți termen în aprilie la anul? Ce faceți cu România?
- „O noapte la Veneția”, prăjitura care îndulcește nopțile și simțurile. Rețeta e simplă