Pe 1 ianuarie, 2003, când majoritatea românilor încercau să-și revină după petrecerea de Revelion, o știre bulversa mass media din România: Dumitru Tinu, directorul ziarului Adevărul, a murit într-un accident de circulație. Cum s-a văzut tragedia, în redacție, își amintesc Bogdan Chirieac, pe atunci redactor șef-adjunct și Crișan Andreescu, secretar de redacție.

Bogdan Chirieac:”După 10 ani e greu să-mi amintesc toate detaliile, dar cred că era în jurul orei 11, când m-a sunat ministrul de Interne, Ioan Rus. Firește, prima reacție a fost să-i spun: La mulți ani! Dar, din vocea sa gravă, am înțeles că se petrecuse ceva deosebit. El mi-a spus că în dimineața respectivă, Dumitru Tinu avusese un accident pe DN1, la Românești și că a decedat. Am fost șocat. Am cerut verificarea și mi s-a spus că așa stau lucrurile, mi-a mai spus ministrul. Primul telefon l-am dat lui Cristian Tudor Popescu, care nu a răspuns. Am sunat-o pe Lelia Munteanu, care a rămas stupefiată, fără cuvinte. Apoi l-am sunat pe Nae Militaru, care se ocupa de Știrile de la Poliție. Cred că pe Lelia am rugat-o să o sune pe Ana Maria Tinu și să-i dea vestea, eu nefiind în stare să fac acest lucru. În fine, Nae Militaru a reușit să dea de Tudor Popescu, așa că ne-am văzut cu toții la redacție, de unde am plecat spre Ploiești. Fusese viscol ,dar mi se pare că, până am ajuns la Ploiești, a stat. Am mers la Poliție și apoi la Morgă. În clădirea Morgii, l-au văzut doar CT Popescu și Nae Militaru. Eu n-am putut să-l văd zdrobit...Am mers să vedem mașina, un Volvo, care nu arăta prea avariată. Cât despre scenariile apărute la vremea respectivă, în presă, trebuie spus că mașina nu avea air-bag-uri. Știu că acum pare de necrezut, dar mașina fusese cumpărată în 2000, așa se vindeau mașinile, la vremea respectivă. Iar Dumitru Tinu nu purta centură.Mai târziu, după vreo șase luni, am văzut și fotografiile, în ziare. La autopsie, s-a descoperit că Tinu suferise în trecut un accident vascular cerebral și, de curând, poate chiar în momentul accidentului, mai suferise unul. Tudor Popescu a preluat integral conducerea ziarului, care a avut o creștere semnificativă de tiraj și rezultate financiare foarte bune, în 2003 și 2004. De la început, Ana Maria ne-a spus că dorește să mențină echipa de conducere în integralitatea ei. Disensiunile au apărut mai târziu și s-au soldat cu plecarea noastră și fondarea ziarului Gândul.

Revenind la momentele dramatice din 2003, îmi amintesc că mi s-a spus, nu mai știu de către cine, că la înmormântare au participat și doamna Iucinu cu fiul lui Dumitru Tinu. Pe atunci, ei nu erau mediatizați și, personal, nu i-am remarcat în mulțime. După ce i-am revăzut, în presă, mi-am amintit că prin 1999, parcă, directorul Adevărului mă rugase să intervin la Ambasada Franței, ca să elibereze o viză de călătorie pentru tânărul Andrei Iucinu, care trebuia să plece într-o tabără. Ambasada respinsese viza, fiindcă în certificatul de naștere al tânărului, la numele tatălui, era trecută o liniuță. Atunci, Dumitru Tinu nu-mi spusese că era vorba de fiul său, ci că este o intervenție pentru un copil care suferise o nedreptate din partea unui funcționar al ambasadei”.

Crișan Andreescu: ”Cu Dumitru Tinu am lucrat din toamna anului 1990, când acesta era șeful secției Externe de la Adevărul, iar eu secretar de redacție. Am trăit și crescut odată cu  ziarul, care devenise cel mai influent cotidian al momentului respectiv, când o frază sau o anchetă din paginile cotidianului puteau schimba un ministru sau dărâma un guvern.

Știrea a apărut la televizor, dar nu-mi venea a crede, până când Nicolae Militaru, fostul secretar general de redacție, nu mi-a confirmat informația. Îl întreb dacă este nevoie să merg la ziar, iar el îmi spune că nu este încă nevoie, dar să stau pregătit pentru orice eventualitate.  Am început să fac unele conexiuni, să văd ce căuta Tinu la ora aceea matinală pe DN1. Astfel mi-am adus aminte că, pe 30 decembrie, înainte de a începe ședința pentru ultimul număr al ziarului din 2002, care avea să fie și ultimul ziar la care a participat Dumitru Tinu, în ușa cabinetului era Viorel Sălăgean, directorul Adevărului economic. El i-a spus că îl așteaptă pe pârtie la Predeal, pe 1 ianuarie.

În ziua de 30 , Dumitru Tinu a scris editorialul pentru numărul din 31 decembrie,  pe care l-a încheiat cu fraza "Să ne păstrăm speranța de mai bine. La mulți ani!". De asemenea,  mi-a dat și mesajul pe care trebuia să-l scriem pe frontispiciul ziarului: "Cititorilor noștri, un călduros La mulți ani!". Fiindcă nu avea la îndemână o coală albă, a scris acest mesaj pe un ”șpalt”, pe o pagină A3, imprimată cu textele de a doua zi, din secțiunea ”Societate”.

De asemenea, un amănunt care ne-a atras atenția după moartea lui Dumitru Tinu, dar de care foarte puțin știu,  este ceasul care se afla în biblioteca din spatele fotoliului unde stătea directorul ziarului. Curios este faptul că acesta era oprit în jurul orei 9,50, ora la care se presupune că ar fi avut loc accidentul. De afltfel, multă vreme acel ceas nu a mai fost întors, iar pe locul unde Dumitru Tinu stătea la ședințele de sumar nu s-a mai așezat nimeni, până când acele ședințe s-au mutat în alte birouri, în special în cel al lui Cristian Tudor Popescu.

În toamna anului 2002, Dumitru Tinu reușise să cumpere circa 80 la sută din acțiunile ziarului, astfel că Tinu devenise patronul Adevărului cu puteri depline de decizie.După Anul Nou, Tinu intenționa să facă unele restructurări în cadrul redacției, informație care circula de câteva zile printre angajați. Sicriul a fost adus în redacție și a fost depus în holul central, din fața cabinetului său”.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News