Cum s-a făcut de râs Rusia pe toată planeta. Ce spune Generalul Alexandru Grumaz / video
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Generalul Alexandru Grumaz a vorbit despre războiul din Ucraina.

Alexandru Grumaz, general locotenent în rezervă, a fost invitat la emisiunea „Ce se întâmplă?”, la DC News, unde a explicat desfășurarea războiului din Ucraina și pierderile pe care rușii le-au avut în ultimele două săptămâni:

„Rusia a atacat pe patru direcții, ceea ce a fost o greșeală tactică. Să ataci pe patru direcții este foarte complicat. Niciodată nu reușești să stabilești o țintă precisă. Ei au atacat din nord, nord-est, est și sud. Singura poziție consolidată la vremea atacului era în Crimeea, acolo erau unitățile deja pregătite pentru atac. Au avut în jurul Ucrainei, pe aeroporturile care deserveau această forță masată la granița Ucrainei, 300 de avioane. Cu toate acestea, nu au reușit să ocupe spațiul aerian din cauza faptului că apărarea antiaeriană a Ucrainei, deși e veche, e una foarte solidă. Au folosit sisteme S-120, S-200 și S-300, care sunt cele mai noi sisteme pe care le au, chiar dacă sunt în inventarul rusesc.

Cu aceste sisteme, care nu au reușit să le dezafecteze din prima zi, au reușit ucrainenii să păstreze spațiul aerian. Plus de asta, mai au aviație care zboară deasupra Ucrainei de pe aeroporturi care nu au fost lovite. Acum câteva zile au lovit, de exemplu, un aeroport din centrul Ucrainei cu 8 rachete Kalibr. Gândiți-vă la valoarea imensă a acestei lovituri pentru o pistă. Adică trimiți 8 rachete Kalibr, din cele 200-250 pe care le mai ai în stoc, pentru o pistă de aeroport. Nu au ocupat spațiul aerian al Ucrainei. Au folosit foarte mult în Siria iar stocurile nu au fost completate.“, a explicat generalul.

Piloții ruși, mult mai neexperimentați decât cei occidentali

„În al doilea rând, orele de zbor ale piloților ruși sunt în jur de 100-120 de ore pe an. Or, americanii zboară 180-200 de ore de antrenament pe an, iar în al treilea rând, nu a existat o cooperare între forțele terestre și forțele aeriene, pentru că trebuia ca sistemele antiaeriene care protejează, cum sunt Pantsir 1, să fie folosite. Ele sunt prin ambuteiaje și nu pot fi folosite. De asemenea, e foarte important că folosirea rachetelor Stinger i-a dus la pierderi importante în aviația cu aripă fixă și aripă rotativă. Au fost date jos aproximativ 50 de elicoptere de către Stinger-ele pe care le-au folosit ucrainenii.

În plus, folosirea acelor sisteme anti-tanc, date de englezi în cooperare cu suedezii, care au o singură tragere după care arunci lansatorul, și armele Javelin au blocat șoselele. Tancurile și mașinile lovite nu au fost scoase de acolo (...). Ucrainenii au lovit cisternele și au tăiat alimentarea cu combustibil a coloanelor militare, au lovit depozitele provizorii de muniție. Acum vor să construiască în nord-est o linie de conducte de aprovizionare cu combustibil, pentru că nu pot să-și ducă cisternele“, a conchis, la DC News, Alexandru Grumaz.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel