Cum reușește Laura Cosoi să meargă înainte, după cei mai grei doi ani din viața sa: E foarte greu să procesezi că se termină. Și frica asta... Îmi dau seama că nu sunt bine
Laura Cosoi, mamă a trei fete și - după cum a dezvăluit recent- din nou însărcinată, a recunoscut, în podcastul lui Damian Drăghici că este ”într-un soi de depresie”. Toți cei care o urmăresc îi apreciază simplitatea și echilibrul, dar vedeta spune cât de mult lucrează să le aibă.
”De foarte multe ori, în ultimii mei doi ani de viață, care au fost cei mai grei, de departe... lucrez la prezent, cel mai mult. Îi spuneam mamei mele: tu-ți dai seama ce fantastic ar fi dacă n-am fi atașați de corpul ăsta. Ar fi fantastic. E foarte greu să procesezi că se termină... Și frica asta, că te duci, te doare un sân și te duci la control simțind că se usucă gura. Cred că tot ce putem face, maximum, și eu și de asta funcționez acum, că nu sunt în depresie, adică sunt într-un soi de depresie, îmi dau seama că nu sunt bine, per total, dar lucrez extrem de mult la mine, să trăiesc altfel. Sunt întrebată: ce faci, cum ești, te gândești la mama, te gândești...? Nu mă gândesc, mă rog, atât! Mă rog pentru azi, aprind lumânări. Eu nu știu dacă am acceptat, e foarte repede” a dezvăluit Laura Cosoi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News