O organizație din Cluj dă startul unei noi iniţiative, de data aceasta în domeniul sustenabilităţii. Proiectul ReClothing, propus de JCI Cluj îşi propune crearea unui cadru de conştientizare a unei probleme cu care societatea se confruntă - modul în care "consumăm" haine - şi, în acelaşi timp, oferirea unor soluţii pentru a o reduce.
Industria textilă se situează pe locul al doilea în topul celor mai mari poluatori din lume: foloseşte cantităţi enorme de produse naturale, în timp ce generează emisii de carbon care amplifică schimbările climatice. Anual, în lume se produc circa 150 de miliarde de articole de îmbrăcăminte. Însă 95% din deşeurile textile ar putea fi refolosite, repurtate sau reciclate.
Cumpărăm cu până la 60% mai multe haine
Statisticile ne indică faptul că o persoană cu venituri medii cumpără cu până la 60% mai multe articole de îmbrăcăminte faţă de acum 15 ani. Mai mult, în acea vreme hainele erau păstrate pentru o perioadă de timp de două ori mai lungă decât în prezent.
"Statisticile ne arată faptul că este absolut necesară o schimbare. Pe noi ne uneşte dorinţa de implicare şi vrem să venim cu idei creative şi eficiente de fiecare dată când identificăm o necesitate în jurul nostru. De aceea am ales să educăm comunitatea şi să mobilizăm oamenii să acorde o importanţă mai mare alegerilor vestimentare: vrem să îi încurajăm să cumpere mai puţin şi de calitate, să recondiţioneze hainele de care s-au plictisit şi să vândă sau să doneze produsele de care nu mai au nevoie", spune Ovidiu Lădar, membru JCI.
Iniţiativa ReClothing include 3 componente: o campanie de awareness, acţiuni de colectare haine, care ulterior sunt donate către comunităţile cu posibilităţi materiale reduse sau sunt reciclate, dar şi evenimente punctuale precum târguri.
Cum putem reduce risipa de haine? Tips&Tricks
Primul pas în lupta cu risipa de haine vine din evaluarea propriilor comportamente de cumpărător. Fă-ți un obicei din a face ordine în dulap la intervale regulate de timp, susțin cei de la JCI Cluj.
Identifică hainele achiziționzate în ultimele 12-18 luni. Întrebă-te cât de des le porți. Fii atent la hainele purtate cel mai des – din ce materiale sunt fabricate? Cum te fac să te simți? Există piese vestimentare la tine în dulap cu valoare sentimentală? În ce stare sunt păstrate acestea și cu ce ocazii sunt purtate?
Una dintre cele mai importante modalități de lua acțiune împotriva risipei hainelor este să fii întotdeauna bine informat atunci când cumperi un nou articol de îmbrăcăminte. De la întrebări precum care e costul real al creării acestui articol de îmbrăcăminte, unde a fost realizat (cu cât este mai departe, cu atât crește și amprenta de carbon),din ce material(e) este fabricat la cât de des te vezi purtându-l, în viitorul apropiat? E important să calculezi și prețul/purtare, pentru a vedea dacă merită să investești într-un anumit articol.
Ce mai trebuie să știi despre achiziționarea unor haine noi?
Cele realizate din materiale sustenabile sunt mai rezistente și nu se uzează la fel de rapid, ceea ce face ca purtarea lor pe termen îndelungat să fie o țintă mai realizabilă decât în cazul hainelor produse în masă. Pe lângă acest avantaj, hainele realizate din materiale organice sunt mai prietenoase nu numai cu mediul, dar și cu pielea ta, în comparație cu materialele sintetice. Iar ca modele, cele simple și clasice te vor scuti de bătăi de cap.
Ce poți face totuși cu hainele pe care te-ai decis că nu le vei mai purta, fie datorită faptului că sunt prea decolorate, uzate sau pur și simplu nu se mai potrivesc stilului tău? Prima sugestie este să dai o nouă întrebuințare hainelor tale. Donează-le. Fă schimb de haine sau vinde-le.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- 'Explozii puternice' în provincia Isfahan din centrul Iranului - Reuters / Video
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 19 aprilie 2024
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică