Cum poți ieși anticipat la pensie, pe noua lege, fără penalizare. Ce condiții trebuie să îndeplinești
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Cum poți ieși anticipat la pensie pe noua lege. Ministrul Muncii: Poți să ieși la pensie cu 5 ani mai devreme fără nicio penalizare / Foto: Pixabay
Cum poți ieși anticipat la pensie pe noua lege. Ministrul Muncii: Poți să ieși la pensie cu 5 ani mai devreme fără nicio penalizare / Foto: Pixabay
Ministra Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a explicat cum pot românii să se pensioneze anticipat.

Ministra Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a explicat cum pot românii să se pensioneze anticipat, folosind două exemple - atunci când o persoană vrea să se pensioneze mai devreme cu 5 ani și are 40 de ani de contributivitate și atunci când o persoană are 35 de ani de stagiu complet.

"Pentru pensia anticipată, avem următoarele situații. Dacă ești femeie sau bărbat, dar ai 40 de ani contributivi, poți să ieși la pensie cu 5 ani mai devreme fără nicio penalizare.

Adică eu sunt, să spunem, un român care s-a angajat la 20 de ani. Dacă am 40 de ani stagiu contributiv, asta înseamnă că, la vârsta de 60 de ani, pot să ies la pensie fără nicio penalizară, și dacă sunt bărbat și ar fi trebuit să ies la 65 de ani. Dacă aș fi femeie, să presupunem că m-am angajat la 18 ani - pot să ies la pensie la 58 de ani, chiar dacă vârsta de pensionare pentru femei este de 62 de ani și o lună acum, fără nicio penalitate.

VEZI ȘI: Cu cât vor crește pensiile, de la 1 ianuarie. Elementul de noutate prevăzut în noua lege. Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, anunț

Cazul celor care au 35 de ani de stagiu complet

De asemenea, pentru românii care vor să se pensioneze anticipat, o pot face dacă au 35 de ani stagiu complet de cotizare, contributivitate. Penalitatea va fi proporțional mai mică decât cea de acum - de 24%. Până acum, am avut 30% penalitatea pentru pensionarea anticipată, acum această penalitate scade la 24%. Pentru a te putea pensiona anticipat, fie că ești femeie, fie că ești bărbat, trebuie să ai 35 de ani de stagiu complet.

Penalitatea este de până la 24%, pentru că dacă tu te pensionezi cu un an înainte spre exemplu, se calculează proporțional. Puteți să ieșiți la pensie dacă aveți 35 de ani de cotizare, dar în același timp puteți rămâne și veți câștiga puncte de stabilitate care vă vor ajuta în viitor deoarece actuala lege încurajează munca prin aceste puncte de stabilitate", a declarat ministra Muncii, Simona Bucura-Oprescu, pentru DC NEWS.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel