Cum ne arde Uniunea Europeană?
Pentru nereguli grave petrecute in 2010 si 2011 sub Guvernul Emil Boc si partial sub Guvernul Ungureanu, Uniunea Europeana ne-a taiat o parte dintre fonduri.
Vom avea, asadar, mai putini bani de la UE. Sub un motiv cat se poate de real. Si anume ca, in perioada respectiva, institutiile din Romania au comis cele mai mari nereguli, plasandu-ne, sub acest aspect, pe primul loc in topul statelor nedisciplinate. Ponta plateste pentru Boc. Dar, in aceeasi masura, pentru Traian Basescu. Care s-a implicat direct si a condus Guvernul Boc. Informatia de mai sus, acum cat se poate de oficiala, isi produce efectele, ca o unda de soc, asupra tuturor raporturilor noastre financiare cu UE. Iar prejudiciile pentru Romania sunt pe masura. Acestea pot alimenta euroscepticismul. Chiar intr-o perioada in care se discuta proiecte cardinale pentru viitorul UE.
Ne-am instalat cat se poate de ferm in fruntea clasamentului acelor state care nu au respectat reguli dar si in fruntea membrilor UE care au accesat cei mai putini bani de la comunitate. Este aproape o contradictie in termeni. Un mucalit ar putea gandi, pe buna dreptate, astfel: “Ce importanta are daca suntem sanctionati si daca, astfel, nu vom primi o parte din banii necesari Romaniei, de vreme ce, oricum, nu suntem in stare sa elaboram suficiente programe pentru a ne detasa de ultima pozitie? In definitiv, sub Guvernul Boc, nu am reusit sa absorbim decat pana in 7 la suta din banii europeni pusi la dispozitia Romaniei iar sub guvernarea Ponta procentul nu a urcat decat la 10 la suta”. Daca un asemenea punct de vedere nu ar fi echivalent cu o depunere a armelor, as fi de acord cu el. Numai ca noi trebuie sa facem ceva pentru a iesi din aceasta groapa. Dar ce? Pentru a raspunde, trebuie sa vedem ce alte consecinte, nu tocmai faste, se arata la orizont.
easta perioada este elaborat noul buget al Uniunii Europene. Pentru perioada 2014 – 2020. Romania va avea de castigat sau de pierdut in functie de modul in care va arata acest buget. Cine se poate bate pentru interesul Bucurestiului? In prezent, avem un avion cu doi piloti. La o mansa se afla Traian Basescu, care nu mai este pentru nimeni un presedinte legitim, care a fost reinstalat cu forta la Cotroceni, ca un uzurpator, ca un fel de guvernator, iar la cealalta mansa il avem pe premierul Victor Ponta. Cel mai demonizat prim-ministru, cel putin de catre Barroso si de catre comisarul pentru justitie Reding.
Citește mai multe pe Corect News
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News