De multe ori în luna decembrie îmi fac diverse bilanțuri. Alteori instinctul mă împinge și mai bat obrazul câte unui om care în lipsa unor repere reale o ia pe arătură. Astăzi, mă voi referi nu la un alt securist, ca cel de la STS, ci la o mentalitate. Securismul cu față umană este securismul care te țintește (identifică) cât ești într-o funcție de putere, face ceva pentru tine ca să îți intre în grații sau cum se spune în limbajul lor „să te pună în dependență".

Securismul de acest tip este foarte interesant. Practic nici nu contează cine este persoana, ci modul în care se manifestă ea. Comportament predominant al celor din sfera securismului este frustrarea. „Aș fi putut avea", „ar fi trebuit să fiu", „eu meritam", plus alte și alte comportamente rezultate din deviații nesănătoase și felurite preocupări aflate în vecinătatea legalității. Cei din sfera securismului se plâng non stop.

De pildă, securismul de acest tip este instaurat în plan local/județean mult mai mult decât își imaginează zece mii de „pleșoieni" și de alți banali, care habar n-au cu ce se mănâncă și care înțeleg prin securism numai caracterul de unealtă al cuiva. Ori securismul este un fenomen național, coruptibil în sine, nu atât prin gestionarea unor resurse mai mult decât necesare, cât prin stabilirea intereselor „împletite" cu metodele utilizate și cu toată psihologia securistică, în vecii vecilor amin.

Primele mele interacțiuni cu securismul

De pildă, la începuturile mele bucureștene eram asaltat de astfel de personaje care vedeau în mine un canal ideal pentru o formă de putere. Să le fi reușit unora... poate că da, dar celor mai mulți dintre ei nu, pentru că eu veneam la întâlnirea cu ei după 9 ani de politică. Ori politica e o școală a vieții mai mare (și da, poate nu mă credeți!) mai corectă decât securismul. În politică te expui și dacă ești tare reziști. Nimeni nu primește „admis" la testul timpului în politică dacă nu are o valoare...ceva. În securism de regulă te-a adus mă-ta, ta-tu, o mătușă sau un prieten dar sunt foarte mulți care au pătruns în sfera muncii cinstite cu informația prin școlile de profil, unde și-au tocit creierii și au intrat pe merit. Dar mulți dintre ei sunt din păcate repede deformați caracterial, cei mai mulți încă de pe băncile școlii. Se poate ca și în politică să te fi adus „un" mamă, „o" tată ceva...dar nu reziști. Te auto-elimini. În securism poți să reziști, te camuflează cineva prin birouri, mai tragi de timp, mai un concediu, la o adică mai bagi și un medical, faci tu ceva și în timp ajungi să înfuleci o pensie grasă. La ce îți mai folosește?

Gradul de frustrare după o viață ratată este imens. Cei mai mulți din cei afiliați securismului habar n-au să facă altceva și...mai mult, ca să-și apere eul personal și să nu crape ca niște bostani au mutat în vorbe limita tinereții tot mai sus. „Ești încă tânăr și la 60 de ani", spun ei. Da, ești tânăr „prietenaș", dar nu mai ești...totuși tânăr, dacă mă înțelegi ce vreau să spun. Tupeul la mulți dintre ei este maxim. În ce sens? Am un exemplu: un securist rocker pe care l-am cunoscut, ajuns mare șef, avea angajată nevasta, fratele, o cumnată și încă nu știu câți veri în prestigioasa instituție de intelligence a statului nostru. Și cu toate astea, ca să se apere anticipat, mereu spunea că „prăvălia" e plină de neamuri. Apoi într-o discuție mai amicală chiar a mărturisit că de nu știu câte ori a încercat să-și angajeze și fata, dar tipa (chiar o fată extraordinară!) a zis: „mai las-o dracu tată...". Cu toate astea, „securilă ăl bătrân" ataca primul și identifica neamuri numai la alții.

Apropo, sunt mulți tați de fete în securism. Am văzut la ei reflexul de-ași cupla odraslele cu „băieți de perspectivă". Mi s-a întâmplat și mie să fiu luat în colimator încă de la aterizarea mea pe malurile Dâmboviței și până prin 2015...anul desprinderii.

De ce nu răspund securiștii la provocări?

Greu scoți din pepeni un securist veritabil. Ei nu răspund la provocări pentru că (să fac o analogie) este ca și cum i-ai pune să arunce o găleata de benzină la propriu pe expresia „a venit focul". Ei știu că provocarea e doar o vorbă menită (prin strădanie și repetiție) să aprindă un foc real din nimic. Provocarea se bazează mult pe acțiunea celuilalt/celorlalți. Mai simplu spus, provocarea de tip securist este scânteia, atingerea unor puncte sensibile ale celui provocat, menite să declanșeze o avalanșă emoțională de fapte și acțiuni care să se întoarcă în potriva lui. Adică, este dacă vreți (nici măcar un șut în „instalație") ci este o vorbă despre „o discuție despre un posibil șut în instalație", în funcție de temperamentul celui vizat și implicit de reacțiile lui care vor fi „valorificate". Odată fapta comisă (adică ai răspuns la provocarea securistului) ești de-al lor, te-au prins, ești murdar ca și ei, ai „bube în cap" vorba unui personaj de-al lui Marin Preda. Oricând din acel moment ți se poate reproșa răspunsul la respectiva provocare, ca faptă cu consecințe foarte mult exagerate care îți poate strica oricând cariera. Ei vor să te „agațe" nu să te omoare.

A, uitasem un lucru. Mi s-a întâmplat la venirea mea în București să fiu chemat la unele întâlniri „amicale" de către persoane având darul și viciul securismului. Erau atât de bolnave acele persoane încât apăreau din unghiuri moarte, mă studiau de la distanță să vadă cum mă comport, simulau întâlniri accidentale după ce mă urmăreau, intersectând-și calculat traseul cu al meu. Isuse Hristoase... Așa că să nu creadă cineva, politicieni de tip pleșoienesc, că securismul înseamnă sau a însemnat vreodată directorul civil care se duce în mijlocul acestei haite de lupi. Securismul (așa cum am mai spus) nu se găsește nici în comportamentul multora dintre lucrătorii cu informația de dinainte de 1989, pentru simplul fapt că cine a avut caracter nu a achiesat sau nu s-au prins de el metodele securiste. Mai simplu spus, n-a avut poftă să le practice.

Spovedania celor care au luat țeapă de la securism- între răzbunare și bună intenție

Văd la televizor „spovedaniile" unor securiști certați cu legea care au fost trecuți în rezervă sau sunt deferiți justiției. Nu numai că nu salut gestul lor dar cred că ei ar trebui acuzați și de trădare pentru ceea ce fac, nu doar ascultați ca la gura sobei. De pildă unul dintre ei, foarte vizibil în ultima vreme, era recunoscut ca un veleitar și un oportunist încă din studenție. Colegii lui și-l amintesc cum vorbea numai despre atașamente de bani și alte valori materiale, lipsit de valori umane, cu adevărat importante. Este de ajuns să-i privești mimica, fizionomia și să zici: ăsta aglutinează adevărul cu minciuna și apoi vrea să ne vândă niște produse care să servească intereselor lui. Minte mult și este un om încolțit.

Unul dintre marii intelectuali contemporani – victimă a securismului

Pe mine nu situația ăluia mă întristează, ci a unui intelectual de marcă din România, poate unul dintre cei mai de seamă intelectuali pe care îi are țara. Un om cu adevărat deștept, citit și valoros, care „și-a luat-o" și de la securiști și și de la anumiți politicieni (prieteni cu securismul). Acest intelectual ar fi putut conduce țara (poate!) dacă ar fi fost mai sincer cu el însuși. Pe el l-au păcălit în mod interesant securiștii de după 2015. Deci este victima securismului ca filon, care transcende directorilor civili. Asta ar trebui să înțeleagă „noii politicieni pleșoieni" dar și „adunătura" #rezist, că securismul ăsta e o mentalitate. Unii o atacă în orb, fără să o cunoască, alții ca cei de la #rezist o apără în orb, fără să știe ce apără. Cum să te bați cu mentalitatea, că nu e ceva fizic? Când intelectualul nostru și-a furat-o, nu mai erau în țară „paratrăsnetele" civile, care tot încercau să separe intelligence-ul de securism.

Soluția pentru intelectualul nostru ar fi mărturisirea

Ca să mă exprim ca o ghicitoare: „Păi dacă știa de viitoarea ta ascensiune un nene (securist cu acte în regulă) dintr-un colț de țară, încă de dinainte ca guvernul să cadă după Marele Foc, deci dacă se știa cine va ocupa funcții încă să spună Șeful de Trib că el nu se bate cu strada și demisionează, atunci? Mărturisește domnule și eliberează-te. Te înjură lumea două-trei luni apoi te iartă și va învăța ă te aprecieze, că poporul român e bun, dar și inteligent. Trebuie să Învățați naibii că politica se face la vedere, între oameni și nu prin cabinete obscure și la sfaturile celor care n-au interes sau au interes ca tu sa ai un anumit tip de ascensiune.

E ca în „Ultima noapte de dragoste": „Nu mă înscriu în partid să duc oala de noapte a lui Brătianu! A, păi nu, tu nu o să o duci pe a lui Brătianu. Pe a lui Brătianu o duce Conu Alecu, pe a lui Alecu o duc eu și tu o duci oala mea". Așa și cu intelectualul nostru. Habar n-a știut că fără să vrea a dus două oale de noapte crezând că face politică și a rămas doar cu dusul oalei...și cu mirosul. Păcat. Grijă mare la securism. Soluția este să-i scoți al lumină prin sinceritate, nu când e prea târziu și când deja te-au necăjit. Ei nu acționează ca un corpus, numai atunci când se victimizează. Dacă îi iei individual și le vorbești despre vise, îi divizi. Și mai trebuie să iei în calcul că metehnele se regenerează și devin noi forme de securism.

[citeste si]

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News