Cum mi-am petrecut concediul în pustietate. Când nu aveam pandemie, era o destinație unde nu aveai loc să arunci un pai / FOTO
Mi-am petrecut concediul în... pustietate. Când nu aveam pandemie, era o destinație unde nu aveai loc să arunci un pai
Vacanța de vară am petrecut-o în mare parte pe litoralul Mării Negre din Bulgaria, mai exact în Cadrilater.
Anul acesta, am ales să îmi petrec vacanța călătorind cu mașina din Cluj-Napoca cu destinația Marea Neagră. Țintele trasate au fost: Nordul Dobrogei, Delta Dunării, spre Sud către litoralul Mării Negre din România, dar și din Bulgaria. Prin urmare, în perioada 10-17 iulie am petrecut un sejur de 7 zile în aceste destinații.
Pentru început, în acest articol vă voi relata sejurul de câteva zile petrecut în Bulgaria, în special la Balcic. Pentru a ajunge acolo am trecut prin Vama Veche. Ni s-a verificat temperatura de către autoritățile bulgare și a trebuit să completăm un simplu formular cu durata și scopul vizitei în țara lor. Nu a durat mai mult de câteva minute. Ne-am continuat traseul spre Balcic.
Balcic
Am ales orașul Balcic, Bulgaria, situat pe ţărmul Mării Negre, la o distanţă de la circa 60 de km de Vama Veche. Pentru că Balcic este în apropiere de staţiunea Albena și de orașul Kavarna, le-am vizitat și pe acestea din urmă. Dar să rămânem la Balcic, un oraș care între 1913 și 1940 aparținea de Regatul României împreună cu restul Dobrogei de Sud. În anul 1940, când România Mare a fost fărămițată, Cadrilaterul (inclusiv Balcicul) a trecut la bulgari.
Pe lângă aceste amănunte istorice care au contribuit la alegerea acestei destinații, peisajele din acest orășel sunt de vis. Drumul până în Balcic este foarte bun, aproape gol și e plin de mori de vânt, lanuri de floarea soarelui și culturi de lavandă. Este o pustietate care mai este străpunsă uneori de Marea Neagră ce îți mai apare în zare. Diferența dintre litoralul de la noi și cel de la bulgari o face, în principal, peisajul spectaculos, stâncos, care, uneori, îți taie respirația.
Am rezervat cu câteva zile înainte, pe Booking, un hotel în Balcic, în imediata apropiere a Mării Negre. Prețurile au fost modice, dar condițiile au fost de lux. Nu a fost aglomerație, semn că pandemia i-a făcut pe turiști să ocolească și stațiunile din Bulgaria, care se vede cu ochiul liber că sunt puse pe butuci.
La terase erau dezinfectante la intrare, dar turiștii era relaxați. Majoritatea chelnerilor purtau măşti sau mănuşi. Meniurile erau scrise în limba română, iar unii chelneri vorbeau limba noastră.
Micul dejun din hotel era sub formă de bufet suedez, iar turiştii se puteau servi singuri. În unele zile nu exista bufet suedez din simplul motiv că erau foarte puțini turiști. În acel moment am fost serviți din preparatele/alimentele puse la dispoziţie. Și în acest caz, chelnerii aveau mască de protecție. Turiștii nu au fost obligați să poarte mască.
Grădina Botanica și Castelul Reginei Maria din Balcic, cele mai atractive puncte de interes turistic
Balcic are o plajă foarte mică, îngustă, astfel că cele mai atractive puncte de interes turistic sunt Grădina Botanică și Castelul Reginei Maria, care sunt situate la câțiva pași de Marea Neagră. În Grădina Botanică vizitatorii pot vedea plante unice, de pe tot globul. Lângă aceasta se afla și Castelul Reginei Maria, care a fost reședința Majestății sale pentru o scurtă perioadă. Construit de regele Ferdinand al României pentru soția sa, Maria, a fost finalizat în 1926.
Construcția este mică, de dimensiunile unei vile de vacanță. Cu toate acestea, merită vizitat atât pentru arhitectura sa, cât și pentru o vedere superbă către mare.
Pe lângă Balcic, am vizitat alte stațiuni din apropiere, precum stațiunea Albena, Capul Kaliakra, Tyulenovo sau Rusalka. Pentru plajă, cel mai mult mi-a plăcut Albena, atât pentru peisaj, nisip, dar și prețuri. Pentru o zi de plajă, am plătit doar 3 leva pentru două șezlonguri și o umbrelă, adică, pe românește, doar vreo 10 RON și un pic. Poate că aceste prețuri infime sunt din cauza lipsei turiștilor deoarece era pustiu în Albena, multe restaurante și hoteluri fiind închise.
Plaja din Albena, în timpul săptămânii
Vederi din Tyulenovo
Dacă mergeți în Bulgaria, nu trebuie să ratați Capul Kaliakra, aflat la doar 80 de km de Constanța. Este un monument al naturii din Dobrogea de sud (Cadrilater), format dintr-o cetate medievală și o rezervație naturală. Istoria acestui loc, precum și peisajul sunt absolut fascinante.
Capul Kaliakra
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News